Revoluția electrificării: Seat investește 300 de milioane de euro în noua fabrică de baterii din Martorell


Seat își mărește ambițiile în domeniul vehiculelor electrice cu o nouă fabrică de baterii în Spania, la Martorell.

O investiție suplimentară de 300 de milioane de euro se adaugă la proiect, care se estimează că va genera peste 400 de locuri de muncă directe și 100 indirecte. Spațiul de producție, care se întinde pe o suprafață de 64.000 de metri pătrați, va fi dedicat atât asamblării celulelor PowerCo, produse la giga fabrica din Sagunto, Valencia, cât și altor funcții.

Vom investi încă 300 de milioane de euro pentru a construi această facilitate, care va fi folosită și pentru asamblarea celulelor pe care PowerCo le va produce la gigafabrica din Sagunto, Valencia”, a declarat Wayne Griffiths, președintele companiei Seat.

Wayne Griffiths spune că noua fabrică de baterii va fi legată de Workshop 10, locul în care se vor produce diverse modele de vehicule electrice pentru Grupul Volkswagen, inclusiv viitorul model Cupra Raval.

În prezent, Seat nu are în portofoliu niciun model electric. Însă, se pare că strategia Grupului Volkswagen este concentrată pe electrificarea brandului Cupra.

Constructia va începe in următoarele săptămâni si este programata sa fie finalizata in 2025”, declară Griffiths.

Această facilitate este fundamentală pentru compania noastră și va oferi, de asemenea, impulsul de a obține o a doua platformă în Martorell. Acesta este un moment cheie pentru industria noastră. SEAT S.A. și Grupul Volkswagen angajează resurse majore pentru a obține mobilitatea durabilă și pentru a continua să ne promovăm ambiția de a transforma Spania într-un hub pentru mobilitatea electrică în Europa.

Conform surselor Carscoops, anunțul despre noua fabrică de baterii apare la doar trei luni de când Griffiths a făcut public faptul că atenția companiei se îndreaptă spre electrificarea mărcii Cupra, în timp ce Seat va continua să producă modele cu ardere internă.

Griffiths, care deține și funcția de director executiv al Cupra, pe lângă cea de la Seat, a adăugat că nu se pot electrifica ambele mărci în același timp, semnalând faptul că Seat nu prevede lansarea unui vehicul electric cel puțin până în 2026.

 

Sursă foto: promotor.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed