Teilor, lanţul de magazine de bijuterii de lux cu prezenţă în regiunea Europei Centrale şi de Est, înregistrează vânzări record de 88 de milioane de lei în primele şase luni ale anului 2021 şi raportează o creştere cu 116% a cifrei de afaceri faţă de 2020 şi cu 46% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019. Pentru întregul an 2021, TEILOR estimează vânzări de 230 de milioane de lei pe fondul apetitului tot mai ridicat al clienţilor pentru categoria fine jewellery, precum şi o creştere a vânzărilor de inele de logodnă în trimestrul trei al anului 2021.
Lanţul de bijuterii Teilor, controlat de antreprenorul Florin Enache, se pregăteşte de venirea la Bursa de la Bucureşti, prin intermediul unei emisiuni de obligaţiuni.
Fondurile atrase prin intermediul finanţării vor merge către dezvoltarea companiei, cel mai probabil inclusiv pentru deschiderea unor noi unităţi peste graniţă. Potrivit unor surse ale ZF, în calcul este luată şi o posibilă listare de acţiuni prin intermediul unei oferte publice iniţiale.
Compania are patru magazine în străinătate – trei în Sofia, Bulgaria și unul în Varșovia, Polonia și intenționează să accelereze în continuare expansiunea internațională prin intrarea pe piața din Ungaria.
Teilor deţine cel mai mare lanţ de bijuterii de lux din România având 54 de magazine fizice, dintre care şase sunt TEILOR Exclusive, oferind clienţilor o serie limitată şi atent selectată de bijuterii lucrate manual şi incrustate cu diamante şi pietre preţioase.
Sursă foto: TEILOR | Facebook