Ziua de naștere a angajaților ar putea deveni liberă și plătită

Close-up on a cake in a birthday party at the nightclub - celebration concepts


Mai mulți parlamentari au propus un proiect de lege prin care vor să modifice Codul Muncii, în așa fel încât angajații din România să aibă ziua de naștere liberă și plătită de firma, asociația sau instituția unde lucrează.

Dacă proiectul va fi aprobat de către Parlament, zilele de naștere ale angajaților ar deveni zile de sărbătoare legală cum sunt Ziua Muncii, Ziua Națională a României sau 1 ianuarie.

Inițiatorii susțin că acest proiect va aduce câștiguri pentru turismul din România, întrucât îi oferă salariatului ocazia de a planifica o călătorie scurtă pe teritorul țării pentru a sărbători și astfel “se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local”.

Senatorii și deputații au justificat necesitatea adoptării proiectului printr-un studiu făcut de Eurostat, care arată că angajații din România sunt pe primul loc în UE la ore lucrate pe săptămână.

Proiectul va fi dezbătut și votat în Senat, apoi în Camera Deputaților și va fi aplicat doar după promulgare.

 

 

Sursă foto: istockphoto.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed