Virgil Popescu: Populația și economia nu vor avea de suferit


România are 3 miliarde de metri cubi de gaze în depozite, reprezentând un nivel de umplere de 97,9% din capacitatea de înmagazinare.

„Astăzi, 7 noiembrie, avem în depozite gaze naturale în procent de 97,75% – 3000,7 milioane metri cubi!”, a scris Virgil Popescu luni dimineață pe Facebook, citat de Digi24.

În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, România are cu 701 milioane de metri cubi de gaze mai mult în depozite.

Ministrul afirmă că este ,,un record absolut” și că nu vor exista probleme cu gazele.

„Da, repet: NU vom avea probleme cu gazele în această iarnă. Populaţia şi economia nu vor avea de suferit”, a adăugat acesta.

Pragul minim de 80% aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene a fost atins pe 17 septembrie.

Sursă foto: Unsplash

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed