VIDEO Mircea Geoană: Am reintrat în era luptei dintre marile puteri și dintre două sisteme: Să strângem rândurile!


Cea mai importantă transformare de geopolitică și geoeconomie din ultimele secole probabil este reapariția Chinei ca super-putere mondială, o țară care are „ingrediente de putere” mai mari decât ale Federației Ruse, a declarat la Digi24 adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană. El consideră că în prezent omenirea a reintrat în era competiției între marile puteri și între două sisteme – cel democratic și cel autoritar.

ircea Geoană a fost întrebat dacă în prezent, odată cu criza din Ucraina, se reconfigurează alianțele geopolitice și apare o ecuație de tipul Vest (SUA, NATO, UE) versus Federația Rusă + China.

„Am reintrat – este o realitate pe care trebuie să o recunoaștem și trebuie să o internalizăm ca atare – în era competiției între marile puteri”, a spus Mircea Geoană.

El a explicat că după terminarea Războiului Rece, a existat ceea ce se putea numi pax americana – Statele Unite și Occidentul democratic câștigaseră Războiul Rece și păreau că reprezintă singura formulă și toată lumea vorbea de „sfârșitul istoriei”, se credea că democrația și piețele libere vor triumfa peste tot.

„Iată că istoria este mai puțin liniară, mai puțin predictibilă și am reintrat într-o competiție între marile puteri. Cea mai importantă transformare de geopolitică și geoeconomie din ultimele secole probabil este reapariția Chinei ca super-putere mondială. Este o realitate și n-are rost să ne ascundem de acest lucru”, a punctat nr. 2 din NATO. „Este o țară care față de Rusia are un potențial economic mult mai mare, are populație mai numeroasă, are ingrediente de putere chiar mai mari decât ale Federației Ruse”, a subliniat Mircea Geoană.

Pe de altă parte, parteneriatul strategic între Rusia și China nu este ceva nou, dar, atrage atenția adjunctul șefului NATO, de foarte multe ori acest tip de apropiere este de natură mai degrabă tactică.

„Vreau să spun un singur lucru: că istoria nu se termină niciodată și în clipa de față am reintrat în era luptei de putere între marile puteri și între două sisteme – cel democratic și cel autoritar”, a spus Mircea Geoană.

Pericolul, atrage el atenția, nu este neapărat concurența geostrategică, ci faptul că intervine o alternativă de organizare a societății.

„Și pentru noi, ca români, pentru cei din Australia, pentru cei din Japonia, pentru cei din Coreea, pentru cei din India, cei care trăim în democrații credem că trebuie să strâgem rândurile nu împotriva celorlalți, dar pentru că dânșii vin nu doar cu o concurență strategică, dar cu o contrapropunere de mod de organizare a societății”, a arătat Mircea Geoană.

Iar eu, care am trăit jumătate din viața mea în comunism, spun că așa ceva nu mai vreau niciodată pentru mine și pentru copiii mei. Niciodată, vreodată!”, a adăugat ferm adjunctul secretarului general al NATO.

„De aceea suntem, într-un fel, într-un moment de transformare epocală. Nu dorim confruntare cu China, nu este un adversar al NATO, dar reprezintă un model de organizare diferit de cel pe care îl iubim și pe care încercăm să-l protejăm”, a conchis Mircea Geoană./

Sursă foto:  Mircea Geoana | Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed