Veniturile angajaților din sănătate vor crește de la 1 august


Potrivit comunicatului de presă al sindicatului, citat de Agerpres, reprezentanții Sanitas au obținut majorări de venituri pentru toate categoriile de salariați reprezentate de sindicat, care vor fi acordate de la 1 august, în urma negocierilor din această lună cu reprezentanții Guvernului României.

Reprezentanții Sanitas s-au întâlnit miercuri și cu premierul Marcel Ciolac și cu vicepremierul Marian Neacșu pentru a stabili conținutul unei ordonanțe de urgență care să completeze drepturile negociate și câștigate pentru angajații din sistemul public de sănătate.

În urma negocierilor, reprezentanţii Sanitas au obţinut, printre altele, încadrarea tuturor salariaţilor din Anexa II şi Anexa VIII la Legea 153/2017 (atât salariaţii din Sănătate, cât şi cei din asistenţă socială) la salariul de bază maxim prevăzut de lege.

În același timp, sindicaliștii au obținut creșteri de venituri pentru toate categoriile de angajați din sănătate și ca aceste creșteri să fie finanțate din Fondul Național Unic de Sănătate (FNUASS), nu din bugetele instituțiilor sanitare.

Potrivit Sanitas, aceste majorări vor fi puse în aplicare de la 1 august și reprezintă un avans parțial față de creșterile de venituri prevăzute în noua lege a salarizării.

Astfel, asistenţii medicali, tehnicienii de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţiimedicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţi în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţii medicali dentari licenţiaţi, asistenţii medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţii medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşe, asistenţii medicali, surorile medicale au dreptul la 500 de lei, indiferent de nivelul lor academic.

500 de lei se plătesc medicilor care efectuează lunar gărzi în afara normelor legale de bază, indiferent de gradul profesional.

Potrivit surselor citate, medicilor care efectuează gărzi în afara normelor legale de bază de cel puțin două ori pe lună, indiferent de gradul profesional, li se plătește suma de 1.000 de lei, iar biologilor, chimiștilor și biochimiștilor care efectuează gărzi de cel puțin două ori pe lună, suma de 500 de lei.

Am convins Ministerul Sănătăţii să reia angajările în sistemul public. Va fi aprobată prin memorandumuri organizarea de concursuri pentru aproximativ 14.000 de posturi, 4.000 imediat, restul de 10.000 în perioada următoare. Am obţinut finanţarea voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat pentru toţi angajaţii din sistemul public de sănătate, începând cu 1 iulie 2023.

Am obţinut legiferarea zilelor suplimentare de concediu de odihnă pentru salariaţii din sănătate şi deblocarea negocierilor CCM. Am obţinut garanţia că, începând cu acest an, Federaţia Sanitas va negocia cu Ministerul Muncii Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de negociere Asistenţă Socială, contract ce nu a mai fost încheiat în ultimii 15 ani”, se mai precizează în comunicat.

 

Sursă foto: pixabay.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed