Uzina Dacia îşi întrerupe din nou activitatea. Vineri, 90% din angajații uzinei vor sta acasă.


Aproximativ 11.000 de salariaţi ai uzinei Dacia din judeţul Argeş vor rămâne acasă, vineri, în condiţiile în care fabrică este nevoită să întrerupă activitatea pe fondul crizei componentelor electronice care afectează întreaga industrie de profil, la nivel mondial. Luni şi marţi la Dacia nu s-a lucrat, din aceleaşi motive.

Salariaţii de la Dacia au fost înştiinţaţi că vineri nu vor lucra, din cauza lipsei de componente electronice. Liderul sindicatului din uzina de automobile, Viorel Ungureanu, a declarat că afectaţi de decizie sunt aproximativ 11.000 de salariaţi, reprezentând aproximativ 90% din totalul angajaţilor uzinei, Aceştia vor fi plătiţi pentru perioada nelucrată efectiv cu 85% din salariu, conform Contractului Colectiv de Muncă. Săptămâna aceasta, angajaţii de la Dacia nu au lucrat luni şi marţi, din aceleaşi motive.

Vineri, în uzină se vor desfăşura în principal activităţi de mententanţă, logistică, recepţie piese.

„Este o situaţie de incertitudine, care nu poate fi prevăzută. Lipsesc piese electronice, calculatoare, casetofoane, ceea ce noi numim, la modul general componente electronice”, a declarat Viorel Ungureanu.

De la începutul anului, uzina de la Mioveni s-a aflat în mai multe rânduri în situaţia în care a fost nevoită să întrerupă activitatea din cauza lipsei pieselor electronice.

Sursă foto: gadget.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed