Guvernul ucrainean a aprobat miercuri un acord cu România privind cooperarea tehnico-militară, ceea ce conferă cadru legal pentru achiziţionarea de arme şi echipamente militare în cadrul unor proiecte comune, relatează Reuters şi agenţia de presă ucraineană Ukrinform.
Acest acord-cadru fusese semnat la 5 septembrie 2020 la București, dar avea nevoie de aprobarea guvernului ucrainean pentru a intra în vigoare.
Kievul şi aliaţii săi din NATO au exprimat o îngrijorare tot mai mare cu privire la recentele mișcări de trupe rusești în apropierea granițelor Ucrainei, în timp ce Rusia acuză Ucraina şi Alianţa Nord-Atlantică de amplificarea tensiunilor,
La 5 septembrie 2020, ministrul ucrainean al apărării de la acea vreme, Andrii Taran, şi ministrul apărării naţionale al României, Nicolae Ciucă, au semnat la Bucureşti un acord interguvernamental de cooperare în sfera tehnico-militară.
Sursă foto: unsplash.com