Transportul aerian de mărfuri a crescut anul trecut cu 1,9%


Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut în 2021 cu 1,9% comparativ cu anul precedent, de la 40.398 tone la 41.178 tone, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică și citate de Agerpres.

Cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de mărfuri s-au înregistrat pe aeroporturile: Henri Coandă-Bucureşti, cu 12.100 tone mărfuri încărcate şi 17.300 tone mărfuri descărcate; Traian Vuia-Timişoara, cu 2.100 tone mărfuri încărcate şi 4.000 tone mărfuri descărcate şi Avram Iancu-Cluj-Napoca, cu 2.700 tone mărfuri încărcate şi 3.000 tone mărfuri descărcate.

Transportul internaţional a deţinut ponderea principală în transportul aerian de mărfuri, cu 94,1% la mărfuri încărcate şi 95,9% la mărfuri descărcate.

 

 

Sursă foto: unsplash.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed