The Economist – Se confruntă săracii cu o inflație mai mare?


Măsurile de creștere a prețurilor tind să arate tendințele asupra modului în care bogații își cheltuie banii.

Este greu să mai evităm un nivel ridicat al inflației, iar pentru aceasta este suficient să observăm cuantumul facturilor la energie și creșterea prețurilor la produsele de bază, în special alimentare. În Marea Britanie, indicele prețurilor de consum a fost în aprilie cu 9% mai mare față de aceeași perioadă a lui 2021, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani. Tot în aprilie 2022 americanii au fost nevoiți să facă față unei creșteri de 8.3%, în vreme ce prețurile la alimente au avut o creștere și mai importantă. Deși prețurile cresc pentru toată lumea, există motive serioase de îngrijorare pentru soarta celor aflați în sărăcie sau la limita acesteia. În Marea Britanie ajutoarele sociale și pensiile de stat au crescut în aprilie cu doar 3.1%, în vreme ce cifrele generale ale inflației sunt pentru moment doar estimative. Întrebarea care apare în urma lecturării atente a acestor cifre ar fi dacă săracii se confruntă cu rate ale inflației mai mari decât restul poulației.

Agențiile de statistică calculează inflația analizând modul în care oamenii își alocă banii pentru toate tipurile de bunuri și servicii, de la alimente și energie, la vacanțe și abonamente Internet. Ulterior, cifrele fiecărei categorii sunt utilizate pentru a calcula rata medie la care se modifică prețurile. Întrucât bogații tind să cheltuie cel mai mult, rezultatele vor reflecta mai îndeaproape comportamentul lor economic, și nu pe cel al săracilor. Aceștia din urmă au tendința de a cheltui o parte mai mare a veniturilor pe produsele care se scumpesc cel mai mult, ceea ce înseamnă că rata reală a inflației este mai mare decât o arată cifrele oficiale.

Având la bază numai diferențele dintre modul în care sunt cheltuiți banii, se pare că începând cu 2005 inflația în Marea Britanie este puțin mai mare pentru cei mai săraci. Analiza Oficiului Național de Statistică (ONS) sugerează că între începutul anului 2005 și sfârșitul anului 2021 prețurile au crescut cu o rată medie anuală de 2.8% pentru cele mai sărace 10% din familiile britanice, comparativ cu 2.5% din cele din clasa medie și cu 2.6% pentru 10% cele mai bogate gospodării. Inegalitatea a atins cele mai mari cifre în perioada crizei financiare globale, dar și la începutul lui 2010, urmând apoi să se niveleze după 2014.

Înainte de aprilie 2022 modul în care bogații și săracii își cheltuiau banii urma același model. Săracii cheltuiau o parte mai mare din venituri pe facturile la încălzire – care au crescut în octombrie anul trecut –, în vreme ce bogații cheltuiesc mai mult pe carburant, al cărui preț a crescut deopotrivă. Heidi Karjalainen și Peter Levell de la Institutul pentru Studii Fiscale, arată că acest lucru s-a schimbat în aprilie, când prețurile la gaze și electricitate au crescut în Marea Britanie cu rate anuale de 54%, respectiv 96%, din cauza creșterii plafonul de preț stabilit de autoritatea națională de reglementare a energiei. Măsura a bulversat în mod deosebit cea mai săracă zecime a gospodăriilor, ridicându-le rata inflației la 10,9%. Pentru cea mai bogată zecime, între timp, rata este de 7,9%.

Diferențele ar fi putut fi chiar și mai mari. Estimările oficiale ale inflației pleacă de la ideea că săracii și bogații se confruntă cu aceleași schimbări de preț aferente produselor pentru care optează, însă o asemenea estimare ar putea fi înșelătoare. De exemplu, produsele de pe piața low-cost tind să aibă un preț mai apropiat de costul lor de producție. Pe măsură ce aceste costuri cresc, fie din cauza piețelor energetice perturbate, fie a Brexit-ului sau a invaziei Rusiei din Ucraina, prețurile de vânzare cu amănuntul ale acestor produse ar putea crește mai repede decât cele ale mărcilor premium, al căror profit este oricum mai mare.

Există unele dovezi că cel puțin în Statele Unite aceste diferențe contează. Un studiu realizat de Greg Kaplan de la Universitatea din Chicago și Sam Schulhofer-Wohl de la Federal Reserve Bank din Chicago a examinat impactul avut de cheltuielile din magazinele cu amănuntul între 2004 și 2013, cheltuieli care au reprezentat aproximativ 30% din piața americană. Rezultatele au arătat că diferența dintre ratele anuale ale inflației pentru cei mai săraci și cei mai bogați a fost de doar 0,1 puncte procentuale atunci când au măsurat folosind evoluțiile medii ale prețurilor, dar de 0,6 puncte după ce au adăugat formulei de calcul diferențele de prețuri cu care oamenii s-au confruntat pentru aceleași tipuri de bunuri.

Deocamdată, unul dintre puținele aspecte „pozitive” ale creșterii inflației este că generează presiune pentru a îmbunătăți măsurătorile oficiale cu ajutorul cărora se pot lua măsuri mai sigure și mai predictibile. La începutul lunii mai, Academiile Naționale de Științe, Inginerie și Medicină din America, principalele organisme profesionale ale acestor discipline, au cerut Biroului de Statistică a Muncii să publice inflația în funcție de venit. ONS își îmbunătățește măsurarea prețurilor la alimente, pentru a sesiza astfel un set mai larg de produse. Chiar și fără aceste informații suplimentare, există totuși motive de îngrijorare, în special pentru cei mai săraci.

Sursă – The Economist

Text tradus – Virgil Nicolae

Sursă foto: istockphoto

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed