Potrivit unui studiu realizat de Ipsos, 49% dintre români oferă cadouri de Crăciun care nu le plac, față de doar 11% dintre spanioli, 17% dintre francezi și 25% dintre italieni. În sezonul de iarnă 2022, sunt șanse mari ca românii să primească îmbrăcăminte, încălțăminte și bijuterii (56%), produse de igienă personală și parfumuri (35%) sau cadouri pentru casă (33%).
Majoritatea oamenilor păstrează cadourile de Crăciun care nu le plac, tendință care este deosebit de evidentă în Filipine (70%), România (49%), Italia (42%), Chile (41%), Brazilia (39%) arată un studiu realizat de Ipsos.Digital în perioada 10-14 noiembrie 2022.
Cu toate acestea, românii se remarcă prin faptul că le dau mai departe, 49% dintre cei chestionați spunând că o fac. La fel procedează rezidenții din Singapore (45%), Marea Britanie (32%), Australia (31%). Oamenii din Singapore (35%) și Marea Britanie (28%) oferă cadouri pe care nu le folosesc, în timp ce în Franța și Germania consumatorii sunt mai predispuși să le vândă (25% și respectiv 22%).
În sezonul de iarnă anului 2022, sunt șanse mari ca românii să primească cadou în principal îmbrăcăminte, încălțăminte și bijuterii (56%), produse de igienă personală și parfumuri (35%) sau cadouri pentru casă (33%).
„Suntem o cultură foarte pragmatică, și nu foarte bogată, așa că un dar nefericit, făcut mai departe cadou, ne rezolvă multe probleme. Nu ne chinuim prea mult sa le vindem – ce e drept, în afara unor grupuri pe facebook, nu avem o piață a trocului dezvoltată în România – sau să le schimbăm. Schimbatul cadoului, ca și datul înapoi celui de la care l-am primit, par a fi acțiuni tabu, căci presupun o onestitate dureroasă față de rude și prieteni și riscul de a răni pe cineva emoțional, explică Alina Stepan, CEO Ipsos.

Starea de spirit a românilor legată de Crăciun
Potrivit studiului, starea de spirit de la sfârșitul anului 2022 poate fi rezumată în două cuvinte: anxietate și anticipare. Consumatorii au preocupări legitime cu privire la incertitudinile sociale, economice și geopolitice care îi înconjoară. Pe de altă parte, se bucură de vacanțe fără restricții anti-covid și așteaptă cu bucurie momentele de sărbătoare alături de cei dragi.
Din cele 12 țări analizate, 34% dintre respondenți spun că așteaptă cu nerăbdare sărbătorile de iarnă, față de 39% dintre români, chiar dacă o treime dintre aceștia (30% față de 26% per total) spun că bugetul pentru cadouri va crește, nu pentru că vor fi mai generoși, ci din cauza inflației.

Peste 50% dintre români caută cele mai mici prețuri și promoții în acest sezon
Nu este surprinzător că 87% dintre cetățenii celor 12 țări sunt stresați de creșterea prețurilor, cu o medie cu 55% mai stresați decât anul trecut. Inflația este un cuvânt pe buzele tuturor (este în primele trei căutări Google din România anul acesta) și afectează fiecare sector al societății.
Impactul asupra cheltuielilor de sărbători este imediat: 62% dintre români (față de 47% la nivel global) văd o influență asupra cumpărăturilor de Crăciun și 56% dintre români (comparativ cu 43% la nivel global) asupra modulului în care vor sărbători și se vor simți la sfârșitul acestui an.
Pentru a compensa prețurile mari, consumatorii din toate regiunile spun că își ajustează bugetele pentru decorațiuni de sărbători, mâncare și băutură, cadouri și chiar donații pentru cei aflați în nevoie. 50% dintre români caută cele mai bune prețuri și promoții din acest sezon.

Mulți consumatori plănuiesc să facă cumpărături în magazinele fizice
Odată cu cvasi-sfârșitul erei COVID, nu este surprinzător că mai mulți consumatori așteaptă cu nerăbdare cumpărăturile și petrecerile de sărbători, la fel cum făceau în vremurile bune. În cele 12 țări chestionate, 23% dintre cetățeni au declarat că intenționează să cumpere mai mult din magazine fizice, comparativ cu 17% care intenționează să cumpere mai puțin din aceste magazine.
România păstrează aceeași pondere, dar înregistrează cea mai mare creștere a intenției de revenire în magazine se află în rândul cumpărătorilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani.
„Deși ultimii trei ani au coborât foarte mult barierele consumatorilor față de cumpărăturile online, mulți oameni spun că altfel se simte magia Sărbătorilor în magazine. Suntem un popor latin, gregar, sensorial și deprivat în ultimii doi ani de Sărbători de iureșul și oboseala cumpărăturilor de care, deși le criticăm, nu ne putem lipsi.”, comentează Alina Stepan, CEO Ipsos România.
Cadourile precum experiențele (bilete la evenimente,cursuri etc.), electronicele, cărțile și jucăriile sunt mai probabil să fie achiziționate online de români. În același timp, produsele cu care consumatorii intră în contact mai des (alimente și băuturi, îmbrăcăminte și încălțăminte, bijuterii) sunt din ce în ce mai mult achiziționate din magazinele fizice.
Sondajul Ipsos include 10.000 de respondenți din Australia, Brazilia, Chile, Franța, Germania, Italia, România, Spania, Singapore, Filipine, Marea Britanie și SUA și a fost realizat în perioada 10-14 noiembrie 2022 prin intermediul platformei de sondaj online Ipsos.Digital.
În România, au fost intervievate 800 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 75 de ani cu acces la internet din toată țara.
Sursă: Econimica.net
Foto: Unsplash


