Statele Unite ale Americii și Rusia se pregătesc de tratative începând cu prima lună a anului 2022


Propunerile de tratat ale Rusiei cu SUA și NATO amenință securitatea europeană, evidențiază șeful diplomației UE, Josep Borrell.

„Rusia a făcut publice două proiecte de tratate care afectează arhitectura de securitate europeană. Acestea sunt adresate Statelor Unite și, respectiv, membrilor Alianței Atlantice. (…) Orice discuție reală privind securitatea în Europa trebuie să se bazeze pe și să consolideze angajamentele și obligațiile din cadrul OSCE și ONU – adevărați piloni ai arhitecturii europene de securitate – și nu să ducă la erodarea acestora. O astfel de discuție trebuie să fie incluzivă și trebuie să ia în considerare preocupările și interesele tuturor părților interesate. UE va dialoga atât cu SUA, cât și cu NATO pentru a se asigura că interesele sale sunt reprezentate în orice posibilă discuție cu Rusia privind securitatea europeană”, afirmă Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, într-un comunicat transmis de Serviciul European de Acțiune Externă.

Acțiunile Rusiei, precum rolul în alimentarea conflictului din estul Ucrainei, anexarea ilegală a Crimeei au condus la o situație instabilă din punct de vedere al securitățiiîn Europa.

Rusia a prezentat săptămâna trecuta Statelor Unite și NATO două proiecte de tratate care ilustrează un set de „garanții de Securitate” .

Sursă foto: euneighbourseast.eu

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed