Fermierii vor avea acces la 300 de milioane de euro sprijin nerambursabil pentru IMM-uri prin noua Măsură POC 4.1.2., pentru depășirea crizei generate de pandemia de COVID-19, în sectoarele agroalimentar, piscicultură sau acvacultură.
Obiectivul schemei îl reprezintă susținerea IMM în cadrul programului de relansare economică cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată IMM care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților, arată datele consultate de REI Finance Advisors, una dintre cele mai mari companii de consultanță specializată în atragerea de fonduri nerambursabile din fonduri europene și ajutoare de stat.
Schema prevede o finanțare nerambursabilă pentru diferite tipuri de companii, de la PFA, ÎI, asociații, cooperative, până la IMM.
Granturile pentru capital de lucru sunt disponibile sectoarelor agricultură, piscicultură, acvacultură și industrie alimentară, iar beneficiarii eligibili sunt IMM, cooperative, asociații care dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării acestuia pentru capitalul de lucru, respectiv mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați, față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor:
- 5.000 euro pentru PFA, ÎI, IMM din domeniile de activitate eligibile, cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro;
- 15% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 100.000 euro pentru IMM din sectorul agricol, care au înregistrat rulaje curpinse între 13.501 și 1 milion euro;
- 15% din cifra de afaceri pe 2019, dar nu mai mult de 120.000 euro pentru IMM din sectoarele pisciculturii și acvaculturii din domeniile de activitate eligibile, care au înregistrat rulaje curpinse între 13.501 si 1 milion euro;
- Maximum 100.000 euro pentru IMM din sectoarele agricol si agroalimentar, ale căror afaceri au depășit 1 milion euro;
- Maximum 120.000 euro pentru IMM din sectoarele piscicultură și acvacultură, ale căror afaceri au depășit 1 milion euro.
Cheltuielile eligibile vizează stocurile cu materii prime, materiale, mărfuri sau alte categorii de stocuri necesare activității, achitarea de datorii curente sau restanțe față de furnizori, cheltuieli cu chiria pe baza de contract încheiat sau redevență, cheltuieli cu achiziția de servicii necesare activității curente, cheltuieli cu achiziția de obiecte de inventar, echipamente, utilaje, instalații sau tehnologii, respectiv plata datoriilor către bugetul de stat.
„În contextul actual de scumpiri în lanț, a creșterii prețului îngrășămintelor, cât și imposibilitatea aprovizionării cu anumite materii prime, această finanțare pentru capital de lucru este o gură de oxigen adresată agriculturii și industriei agroalimentare din România. Schema va suscita un interes major, ne așteptam să se depună între 10.000 și 20.000 de solicitări, însă totul depinde, în mare măsură, de momentul deschiderii sesiunii și de principiile de selecție. Potrivit Ministerului, sesiunea se va deschide pe 25.05, iar contractele de finanțare se vor semna până la 30.06”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Finance Advisors.
Sursă foto: unsplash.com