Rusia este încrezătoare că poate respinge decizia Germaniei de a opri autorizarea gazoductului Nord Stream 2 și consideră că eforturile UE de diversificare a surselor de energie ale blocului vor eșua, potrivit a trei persoane apropiate de Kremlin și de monopolul său de stat Gazprom, citate de Financial Times.
Cancelarul german Olaf Scholz i-a surprins marți pe observatorii politici când a înghețat procesul de aprobare pentru conducta de 11 miliarde de dolari, care trece pe sub Marea Baltică și ar dubla volumul de gaz trimis direct din Rusia în Germania.
Mișcarea a făcut parte dintr-un răspuns european la decizia Moscovei de a recunoaște două regiuni separatiste ale Ucrainei ca republici independente, pe fondul îngrijorării internaționale că Rusia pregătește o invazie totală a vecinului său.
Dar Moscova crede că Germania nu poate înlocui gazul rusesc pe termen scurt și nu va găsi suficienți înlocuitori pentru acesta nici măcar în următorii 5-10 ani, au spus oamenii.
„Cea mai bună strategie este să nu faci nimic, să aștepți trei până la cinci ani și apoi să trimiți gaz prin ea odată ce germanii își dau seama că nimic altceva nu funcționează”, a spus un apropiat al Gazprom.
Decizia lui Scholz a câștigat laude pe scară largă din partea criticilor Rusiei, în special la Kiev. Nord Stream 2 – care a fost finalizat, dar nu a fost încă aprobat – și conducta existentă Nord Stream 1 ocolesc Ucraina pentru a furniza gaz direct în Europa de Vest, privând astfel Kievul de taxe de tranzit profitabile.
Președintele american Joe Biden a declarat miercuri că administrația sa va impune sancțiuni asupra Nord Stream 2 AG, operatorul elvețian deținut în totalitate de Gazprom, și directorilor săi corporativi, ca parte a răspunsului Washingtonului la criza din Ucraina.
Sancțiunile internaționale nu vor împiedica neapărat conducta să meargă înainte, spun analiștii. Dar opoziția crescândă față de conductă înseamnă că impasul ar putea dura zeci de ani.
Moscova pariază de fapt că problemele pe termen scurt derivate din pierderea rezervelor de gaz rusești va face Germania să se răzgândească, au spus apropiații Kremlinului și Gazprom.
Sursă foto: dw.com/