Producătorul român de gaze Romgaz, controlat de stat, a inaugurat și a legat la sistemul național de transport trei noi sonde de producție de gaze, după o investiție de 31 de milioane de lei, și plănuiește cel puțin încă șase sonde, a anunțat ministrul Energiei Virgil Popescu. Anunțul vine în contextul în care Romgaz a înregistrat un declin constant al producției, în ultimii patru ani.
„Investim în modernizare pentru a putea duce la îndeplinire dezideratul de a fi o țară independentă energetic. Aș dori să îi felicit pe cei de la Romgaz pentru că astăzi au pus în funcțiune stația de uscare Coșereni, fiind introduse în producție 3 sonde. Este vorba despre o investiție de 31 milioane de lei care generează un aport suplimentar de gaze naturale de 230.000 metri cubi/zi. Începând de astăzi gazele naturale sunt livrate în SNT prin panoul Coșereni. De asemenea, până în trimestrul I al anului viitor, Romgaz va mai introduce în producție, în zona Snagov, cel puțin 6 sonde, care vor aduce un aport suplimentar de gaze naturale de aproximativ 600.000 metri cubi. Din 2021 până în prezent Romgaz a pus în producție 14 noi sonde de exploatare”- a anunțat Virgil Popescu.
Producția națională de gaze era de 24 milioane de metri cubi pe zi, în 2021.
Așadar, Romgaz, cu aportul suplimentar de gaze naturale de 230.000 metri cubi/zi, injectează acum în plus în sistem circa 1% din producția zilnică națională.
Sursă foto – dw.com