Rock Development Holding alocă 70 de milioane de euro pentru a lansa primul său proiect hotelier de lux, cu cinci stele, în Poiana Brașov. Complexul va consta dintr-un hotel de 120 de camere și un aparthotel cu 75 de unități.
”Vom dezvolta un proiect turistic de referinţă, care va pune România pe harta destinaţiilor montane de cinci stele din regiune şi nu numai. Vom deschide astfel o nouă linie de business pentru Rock Holding, bazându-ne pe experienţa celor mai buni manageri şi consultanţi din domeniu şi având încredere în potenţialul de dezvoltare al staţiunii Poiana Braşov, care are toate premisele pentru a deveni în următorii ani una dintre cele mai importante destinaţii montane din Europa Centrală şi de Est.
Investiţia este una semnificativă, fiind vorba de un proiect amplu, cu aproape 200 de unităţi la standarde internaţionale, şi ne dorim ca întreg complexul turistic să fie administrat de un operator hotelier de top la nivel mondial”, a declarat Mircea Cotigă, CEO Rock Development Holding.
Până acum, compania a injectat peste 53 milioane de euro în realizarea Politehnica Park Residence și Avrig Park Residence, două embleme imobiliare în zonele Grozăvești – Politehnică și Bucur Obor, având în total 800 de apartamente.
Rock Development Holding continuă acum dezvoltarea celei de-a doua faze a Avrig Park Residence, cu 222 de apartamente, printr-o investiție suplimentară de 23 de milioane de euro.
Complexul din Poiana Brașov va oferi facilități de top specifice unei locații de cinci stele, incluzând diverse restaurante și un centru SPA de calibru internațional.
După ce au fost îndeplinite toate cerințele urbanistice, construcția va începe în curând. Acest nou proiect de lux se situează în inima stațiunii Poiana Brașov.
La conducerea companiei se află Mircea Cotigă, un veteran al domeniului bancar cu peste 15 ani de experiență și fost CEO la UniCredit Leasing.
El este sprijinit de Mircea Drăghici, partener la Est Hospitality și unul dintre cei mai reputați consultanți din domeniul ospitalității, având o vastă experiență de peste două decenii în sector, de la management hotelier până la studii de piață și strategii de dezvoltare.
Sursă foto: businessmagazin.ro