Conceput pentru încasarea de venituri, efectuarea de plăți și managementul cheltuielilor, Revolut Pro vine în sprijinul celor care lucrează pe cont propriu sau au un al doilea job fie ca mici întreprinzători sau ca liber-profesioniști și îi ajută să își gestioneze mai bine finanțele.
În condițiile în care piața muncii devine tot mai flexibilă, în diverse domenii de activitate, profesioniștii și experții sau cei cu spirit antreprenorial preferă să lucreze pe cont propriu, pentru mai multă autonomie. În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în 2021, aproape unul din șase adulți desfășura cel puțin o dată pe săptămână o activitate pe cont propriu sau ca mic întreprinzător. Băncile tradiționale au dezvoltat de-a lungul timpului soluții pentru segmentul B2B, dar acestea nu sunt suficient de adaptate la nevoile celor care activează în domeniul antreprenorial, ca freelanceri sau ca liber-profesioniști, deoarece sunt mult prea sofisticate sau complexe.
Lansat inițial în Regatul Unit, Irlanda, Franța, Polonia, Spania, Portugalia, România și Lituania, Revolut Pro este un cont gratuit, fără comisioane de administrare, care nu condiționează utilizatorul să aibă un depozit deschis la bancă sau un anumit rulaj financiar. Contul poate fi deschis din varianta retail a aplicației, în doar două minute, și oferă un IBAN dedicat și un card de debit cu 1% cashback. Din acest cont se pot realiza rapid și în siguranță transferuri sau plăți instant către alte bănci sau către alte conturi Revolut.
Revolut Pro permite plăți în diverse monede cu cardul fizic sau carduri virtuale, prin Google Pay și Apple Pay, pe lângă transferurile de bani. În condițiile în care numărul afacerilor și al consumatorilor care preferă să facă plăți digitale în locul utilizării numerarului este în creștere, cu Revolut Pro, liber-profesioniștii pot accepta plăți imediat, fie în persoană, fie online prin QR coduri sau link-uri de plată, pot emite facturi și pot ține evidența cheltuielilor.
“Creșterea explozivă a numărului celor care lucrează pe cont propriu: artiști, bloggeri, antrenori, meditatori și profesori, terapeuți, furnizori de servicii la domiciliu, vânzători ambulanți, a făcut să crească cererea de servicii financiare care să îi ajute pe aceștia să își gestioneze veniturile și cheltuielile”, a declarat Maria Marti Garcia, Product Owner Revolut Pro.
Revolut Pro se adaugă portofoliului de soluții create de Revolut pentru a sprijini antreprenorii să își păstreze controlul asupra resurselor financiare proprii. Cei care au nevoi mult mai complexe își pot crea un cont Revolut Business, care vine cu elemente suplimentare printre care: managementul echipelor și al cardurilor de companie, opțiuni de plată bulk, integrări API, conectarea cu alte aplicații sau conturi utilizate de afacere.
Sursă foto: tadviser.com