Reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO va fi la București. Teme importante: Războiul din Ucraina, explozia rachetelor rusești în Polonia și atentatul din Turcia


Reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO, va fi găzduită de București în 29 şi 30 noiembrie, iar agenda discuțiilor va aduce pe lângă tema războiului din Ucraina și, mai nou, explozia rachetelor rusești din Polonia și atentatul terorist de duminică, din Istanbul.

”Este extrem de important în actualul context de securitate foarte fragil, generat de invazia Rusiei împotriva Ucrainei. Al treilea element pe care vreau să îl menţionez este acela că România a fost de la început un susţinător al integrităţii teritoriale şi al suveranităţii Ucrainei, lucru recunoscut de către toţi Aliaţii, iar faptul că această reuniune are loc în România evidenţiază inclusiv acest sprijin pe care România îl acordă Ucrainei”, a declarat ambasadorul român la NATO, Dan Neculăescu, pentru Agerpres.

În egală măsură, reuniunea de la Bucureşti a miniştrilor de externe din NATO – prima de acest fel organizată în România – are o importanţă aparte ca bornă între Summitul de la Madrid şi viitorul Summit de la Vilnius.

”În consecinţă, deciziile pe care le aşteptăm la această Ministerială şi care în prezent se discută la nivelul Alianţei sunt foarte importante pe tot acest drum de transformare a NATO, de creştere a securităţii flancului estic şi de adaptare la noile realităţi de securitate, în care Rusia este cel mai important risc de securitate la adresa NATO şi a securităţii euroatlantice”, a explicat diplomatul român.

În opinia sa, reuniunea de la Bucureşti din 29-30 noiembrie va contribui la creşterea profilului României în NATO. Ţara noastră, care s-a dovedit a fi un aliat extrem de responsabil şi capabil, a găzduit un summit în 2008, o reuniune a miniştrilor apărării şi o reuniune a şefilor Comitetului Militar al NATO, cel mai înalt for de decizie militară al Alianţei.

Reuniunea miniştrilor de externe din 29/30 noiembrie este prima de acest fel organizată în Romania. Ea va cuprinde patru sesiuni referitoare la punerea în aplicare a deciziilor luate la summitul NATO de la Madrid, la războiul din Ucraina, securitatea energetică şi parteneri.

La reuniune au fost invitate şi Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Finlanda, Suedia şi Bosnia.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursă foto: caleaeuropeana.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed