Reprezentantul OMS in Romania: “Cred ca va trebui sa invatam sa traim cu COVID”


Trimisul special al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România, medicul Heather Papowitz, a acordat un interviu pentru Antena3.

După aproape două luni de când se află în ţara noastră oficialul OMS vorbeşte deschis despre provocările şi problemele campaniei de vaccinare, la ce să ne aşteptăm de sărbători, mai ales că suntem sub ameninţarea noii variante Omicron, dar şi despre unul dintre cele mai importante lucruri care ar putea ţine în frâu pandemia – testarea masivă a populaţiei.

Papowitz spune că testarea ar trebui să fie accesibilă tuturor şi gratuită. Doar aşa vom putea supraveghea cu adevărat situaţia epidemiologică din ţara noastră.

Întrebată dacă 4.000 de teste PCR la o populaţie de 18 milioane de oameni poate fi numită supraveghere a virusului,  Heather Papowitz a răspuns: „Cu siguranţă nu se testează suficient, cred că testele ar trebui să fie valabile oriunde, ar trebui să fie gratuite pentru toată lumea. Este una dintre cele mai importante intervenţii ale noastre! (…) Purtaţi mască, vaccinaţi-vă şi testaţi-vă! (…) Testele ar trebui să fie la orice colţ de stradă şi gratuite! Testaţi, testaţi, testaţi!

Am greşit undeva în ceea ce priveşte campania de vaccinare?

„A fost o gaură în transmiterea informaţiilor corecte. Nu s-a întâmplat doar în România, ci peste tot. Lucrăm în a umple acel gol în cât mai multe moduri posibile ca apoi aceaste informaţii să ajungă la oameni pentru a lua decizia corectă pentru ei. Cred că va trebui să învăţăm să trăim cu Covid” –  a conchis Papowitz.

Sursă foto: unsplash.com/

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed