Chiar și Serbia este neliniștită de agresiunea lui Vladimir Putin.
Un bărbat defilează cu o machetă din carton a președintelui Putin în timpul marșului « Regimentului Nemuritor », ce a avut loc pe 9 mai la Belgrad. Aproximativ 200 de persoane au luat parte la manifestația organizată de Ambasada Rusiei, marcând astfel victoria sovietică asupra naziștilor din 1945. Participanții au mărșăluit în tăcere, purtând portretele tinerilor morți pe câmpurile de luptă.
Cu o mimică tristă, Aleksandar Vucic, președintele Serbiei a declarat că a vorbit cu Vladimir Putin, însă nu a încercat să-l influențeze asupra războiului din Ucraina: „Sunt un băiat mic, așa încât sunt nevoit să mă ocup de micile probleme ale țării mele, la fel de mici”. Deși războiul a creat o undă de șoc în Balcani, pentru liderii săi politici, în general pro-ruși, a reușit să ducă arta politică a disimulării la un nou nivel.
Cu trei săptămâni în urmă, Belgradul a fost împodobit cu steaguri ale Germaniei, în pregătirea vizitei cancelarului Olaf Scholz. Apoi, Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a anunțat că va veni la rându-i să viziteze singurul prieten european al Rusiei, în afară de Belarus. Președintele Vucic a încercat să se scuze stângaci în fața diplomaților occidentali, argumentând că Lavrov s-a autoinvitat. Cu toate acestea, vizita a fost năruită când nu mai puțin de trei țări NATO au refuzat să acorde permisiunea aeronavei lui Lavrov de a intra în teritoriul lor aerian. Vucic s-a arătat nemulțumit că din cauza faptului că Serbia nu a putut să facă nimic Rusiei occidentalii au considerat că țara sa acționează în favoarea Moscovei.
Trupele sârbe sunt antrenate de cele americane și efectuează exerciții militare atât cu NATO, cât și cu Rusia. În același timp, Serbia depinde de gazul rusesc, dar are o relație comercială mult mai importantă cu Germania și China. Rezistând presiunii occidentale, Serbia a refuzat să impună vreo sancțiune Rusiei, numai că în aprilie echipamentele militare occidentale cu destinația Ucraina îi traversau teritoriul. La Organizația Națiunilor Unite, Serbia votează împreună cu țările occidentale pentru condamnarea Rusiei. Totuși, în luna mai tot Serbia a semnat un acord pe trei ani cu Moscova pentru a fi sigură că va beneficia de un preț scăzut al benzinei.
Maxim Samorukov, un analist rus aflat în exil la Belgrad, spune că Serbia este oarecum iertată de o reacție fermă din partea Rusiei întrucât oficialii de la Kremlin nu-și pot permite să dea o palmă publică Sebiei, mai ales că, până acum, s-a arătat a fi o simpatizantă importantă a Rusiei.
De ani de zile, mass-media sârbă – în majoritate, pro-guvernamentală –, nu a filtrat în vreun fel propaganda rusă, asumând-o astfel în integralitatea ei. Situația nu s-a schimbat în vreun fel nici de la începutul războiului din Ucraina. Potrivit unui sondaj, 60% dintre sârbi consideră că răspunzători pentru acest conflict sunt americanii, în vreme ce doar 26% au răspuns că rușii. La Belgrad, tricourile cu Putin se găsesc la vânzare la tot pasul alături de șepci de baseball cu celebra siglă Z, simbolul asumat de ruși în războiul din Ucraina.
Vucic se află într-o poziție cu totul incomodă. Condamnă invazia rusă și spune că susține integritatea teritorială ucraineană la fel de mult cum ar susține-o și pe cea a Serbiei. În același timp, tot Vucic lasă să se înțeleagă că țările occidentale sunt ipocrite atunci când sprijină integritatea Ucrainei, dar fiind faptul că aceleași țări recunosc independența Kosovo. Când Putin a recunoscut cele două părți separatiste din estul Ucrainei, invocând “precedentul Kosovo”, o mare parte din mass-media sârbă a schimbat pentru scurt timp tonul, invocând o înjunghiere pe la spate din partea Rusiei.
Potrivit analistului Vuk Vuksanovic, Vucic dorește să câștige capital electoral, arătându-le alegătorilor rusofili că el este cel care se îngrijește de parteneriatul cu Moscova, în timp ce șantajează în mod constant Occidentul, spunând că “uite, sunt singurul rezonabil, dar agenții ruși mă înconjoară, așa că trebuie să mă susțineți !”
Rusia a avut grijă întotdeauna ca legăturile cu sârbii ortodocși din regiune să devină din ce în ce mai strânse. Din motive istorice, multora le place Rusia, chiar dacă aleg să lucreze, să studieze sau să plece în vacanțe în țările occidentale. La această atitudine, se adaugă resentimentele față de bombardamentele NATO din 1999 asupra Serbiei. Nu există dovezi că politicile rusești din Balcani s-au schimbat, da și alți politicieni din regiune își adaptează discursul pentru a se potrivi cu realitățile politice, aflate într-o continuă schimbare.
Milorad Dodik, liderul sârbilor din Bosnia, a început anul trecut procedura de preluare a puterii, pe care entitatea sa o cedase anul trecut statului bosniac. Acțiunea lui Dodik a provocat cea mai gravă criză politică internă de la sfârșitul războiului din 1995. Pe 6 iunie, planurile au fost suspendate pentru șase luni. Dodik declară că este realist și comunitatea sa este prea mica pentru a zgândări în vreun fel liderii febrili occidentali. În octombrie anul trecut, Dodik se lăuda că în eventualitatea unei încercări militare de zădărnicire a intențiilor sale, s-ar aștepta la un ajutor din partea “prietenilor săi”, toată lumea înțelegând prin aceasta Rusia.
Chiar și în Muntenegru peisajul politic s-a schimbat în ultima vreme. În luna aprilie s-a format un nou guvern, lipsit de această data de sprijinul partidelor considerate pro-ruse. Slaven Radunovici, liderul uneia dintre aceste formațiuni neagă că partidul său ar avea o asemenea viziune și spune că, în ciuda simpatiilor istorice – larg răspândite pentru Rusia – și a turiștilor săi cu dare de mână – iar mulți încă reușesc să ajungă în Muntenegru, în ciuda sancțiunilor –, discursul de acest gen este diseminat de adversarii săi politici, în încercarea de a obține sprijin occidental.
Între timp, mii de ruși au găsit refugiu în Serbia. Potrivit statisticilor oficiale, sunt deja 6465, însă cifra oficială ar putea fi mult mai mare, mai ales că rușii se simt bineveniți. Un anume domn Samorukov apreciază că și-a putut deschide ușor un cont bancar, chiar dacă s-a văzut nevoit să asculte prelegerile obositoare ale taximetriștilor despre “cât de mare lider este Putin”.
Sursă: The Economist
Traducere – Virgil Nicolae
Sursă foto: opiniojuris.it
