“Lăsând la o parte politica, Guvernul are o dilemă în privința educației și a profesorilor și puține idei bune cum să iasă de aici. Pe termen scurt mai toate variantele sunt proaste. Pe de o parte este greu de argumentat că revendicările profesorilor sunt nejustificate. Educația a fost cenușăreasă, mereu finanțată insuficient și este cam sinucigaș să continuăm așa.
De cealaltă, ecuația bugetară nu arată bine deloc. Nu am ajuns la jumătatea anului și am trecut sau vom trece foarte curând de jumătate din ținta de deficit asumată (2.2% din ținta de 4.4%) în condițiile în care experiența anilor anterior ne spune că presiunea pe deficit este mai mare în a doua parte a anului și în special în ultimele două luni când toată administrația trage de zor să își cheltuie bugetele de investiții. Nu pare deloc simplu în acest moment să ne încadrăm în deficitul propus (oricum destul de mare).
La asta se vor adăuga noile costuri cu educația și urmează cred alte proteste și greve în sectorul public. Unde mai pui că nu știm ce se întâmplă cu războiul sau cu prețurile la energie chit că la cele din urmă stăm bine deocamdată. Scăderea destul de accelerată a inflației este o veste bună pentru consumatori, dar proastă pentru nivelul de colectare ca și prețurile mai mici la energie. Încasările sub așteptări din primele luni ne arată atât o problemă la construcția bugetară cât și faptul că economia a încetinit sub ritmul de anul trecut.
Deci, uitându-ne puțin în jur vedem un orizont de revendicări sindicale (unele justificate, altele fiindcă se poate). Chiar și fără ele România ar fi trebuit probabil să facă niște ajustări dificile ca să se încadreze în ținta de deficit, vedeți discuția din martie-aprilie cu cele 20 de miliarde cerute de Ministerul de Finanțe să fie economisite.
Nu există nici taxe noi pe care să le poți pune pe o economie care încetinește și peste un sistem fiscal alambicat care să îți aducă rapid venituri de 1-2% din PIB și să nu bage economia sau societatea în șocuri în același timp. Acestea sunt niște discuții complicate pentru care nu pare că găsim vreodată timp. Și atunci ce faci?
Mai spun ceva. În multe zone unde România este în urmă, cheltuielile nominale au crescut pe măsură ce a crescut PIB-ul chiar dacă procentul din PIB a rămas constant. Bugetul educației s-a triplat din 2010 încoace ca și în alte domenii. Alocarea mică ca procent din PIB explică de ce nu am făcut progrese notabile, dar nu ar trebui să fie explicație pentru regres.
Dacă un astfel de regres a existat cred că e necesară o discuție despre cum sunt cheltuiți banii în educație fiindcă dacă-i dublăm ca să obținem rezultate similare n-am făcut mare lucru. România nu mai este o țară foarte săracă, dar arată de multe ori ca una și aici politicienii și administrația au multe explicații de dat.”
Sursă: facebook.com/radu.burnete
Foto: linkedin.com
