Radu Burnete: Avem nevoie de o oglindă pusă în fața noastră în care să vedem cum arătăm


“Există un singur act de curaj care poate transmite un șoc suficient de puternic în sistemul nostru de educație încât să îl trezească poate la viață. Avem nevoie ca următorul BAC și următoarele evaluări naționale sau admiteri la facultate să revină la standardele de dificultate de acum 25 de ani.

Nu aceeași materie și nu același accent pe tocilăreală, dar aceeași dificultate. Avem nevoie de o oglindă pusă în fața noastră în care să vedem cum arătăm. Prosteala asta în care calitatea educației scade și o acoperim cu examene mai ușoare poate duce la falimentul acestei nații. Nu hiperbolizez.

I-am sprijinit aici public pe profesori când au cerut salarii mai mari pentru că avem nevoie de oameni talentați și mulțumiți în învățământ care se simt liberi să fie preocupați doar de destinele copiilor. Să nu credem însă că asta rezolvă problema. Radiografie avem deja în teste PISA, dar ne trebuie un RMN în care să ne comparăm cu noi înșine. Eu cred că doar dacă realizăm cât de tare ne-am afundat vom găsi vitalitatea să ne scoatem de acolo.

Poate că la anul e prea devreme. Poate că trebuie anunțate cu 4 ani în avans noi standarde de evaluare. Nu știu, dar nu mai putem sta cu mâinile în sân și e nevoie de mai mult curaj și mai multă imaginație. Poate că ideea mea e proastă, or fi altele mai bune însă ceva trebuie făcut să dăm o nouă viață acestui sistem. Și mai trebuie să acceptăm ceva. Școala nu trebuie să fie o pedeapsă, dar trebuie să fie grea.

Școala nu trebuie să fie caznă, dar nu poate să fie doar distracție și voie bună. Uitați-vă la lumea care ni se așterne în față în știință, economie, securitate sau geopolitică și spuneți-mi voi că nu e nevoie de tineri ”ascuțiți” cum trebuie de școală. De oameni căliți, autonomi, structurați și tobă de carte.”

Sursă: facebook.com/radu.burnete

Foto: Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed