Toată ziua de vineri, 30 septembrie, a fost ca o numărătoare inversă, mai ales că jurnaliștii televiziunilor ruse promiseseră telespectatorilor nimic mai puțin decât „fericire” – aceea de a participa la un „eveniment istoric”, un „moment de unitate și sărbătoare națională” comparabil cu anexarea Crimeei în 2014.
„Fericire”. Oficialii care și-au ocupat treptat locurile în marea sală Sfântul Gheorghe a Kremlinului au preluat cuvântul – deputați, senatori, guvernatori, generali, demnitari religioși –, toți împărtășind în fața camerelor emoția unui moment excepțional, adăugarea la teritoriul Federației Ruse a aproape 100.000 km2.
Apoi a sosit Vladimir Putin, iar vreme de patruzeci de minute a oferit un discurs plin de resentimente, pe alocuri apocaliptic, alteori mesianic.
Cu siguranță, momentul zero al ceremoniei a constituit gestul lui Putin și al liderilor pro-ruși din cele patru regiuni – Donețk, Lugansk, Zaporizhia și Herson – de a semna documentul unificării, de fapt, o lovitură care distruge orice perspectivă a unei negocieri de pace cu Ucraina și care cufundă planeta în necunoscut. Desigur, Vladimir Putin a salutat referendumurile organizate în aceste regiuni cu câteva zile mai devreme. Cu siguranță, el a încercat să dea acestei anexări o urmă de legalitate, făcând referire la Carta Națiunilor Unite; ce-i drept, și-a reluat refrenul obișnuit asupra ilegitimității statului ucrainean și a nelegitimității dizolvării Uniunii Sovietice (URSS). Câteva ore mai târziu, la New York, Rusia și-a exercitat dreptul de veto asupra rezoluției ONU care condamna anexările celor patru regiuni.
Rechizitoriu împotriva Occidentului
Dar președintele rus a renunțat la aceste subiecte în doar câteva minute, alegând să-și dedice cea mai mare parte a discursului unui rechizitoriu de o violență fără precedent împotriva Occidentului. „Ei”, cuvântul cel mai pronunțat și subiectul real al acestui discurs. „Ei”, occidentalii, vinovați de „rusofobie multi-seculară” și care încă mai caută să destabilizeze și să dezmembreze Rusia, făcând-o astfel „colonie”.
„Ei nu pot accepta ideea că există o țară atât de mare, cu atâta bogăție naturală și cu asemenea resurse, un popor care nu știe să se supună”, a atacat el, continuând: „Dezvoltarea și prosperitatea noastră îi amenință. (…) Ei refuză să admită că suntem o societate liberă și vor să ne vadă ca pe o mulțime de sclavi fără suflet”.
Nemulțumirile nu se opresc aici. Pentru că, potrivit lui Vladimir Putin, „Rusia își înțelege responsabilitatea în fața comunității internaționale”, iar discursul său se pretinde a fi universal. Așadar, Occidentul se face vinovat de sclavie, de jefuirea Indiei și Africii, de genocidul indienilor americani, dar și de „perversiunile care duc la degradare și dispariție”, ca spre exemplu posibilitatea „de a-și alege genul”. „O astfel de inversare a credinței și a valorilor tradiționale, o asemenea suprimare a libertății capătă caracteristicile unei religii inversate, ale satanismului pur și simplu”.
„Occidentul este gata să facă orice pentru a menține sistemul neocolonial care îi permite să trăiască ca parazit și să jefuiască întreaga lume”, și-a continuat acuzațiile, denunțând „o hegemonie care poartă amprenta totalitarismului, despotismului și apartheidului”. Președintele rus a lansat și o acuzație mai specifică, care îi privește doar pe „anglo-saxoni”, găsiți răspunzători pentru sabotarea gazoductelor Nord Stream și Nord Stream 2.
Plângerea rusului persecutat
În cea mai mare parte, aceste teme sunt caracteristice sistemului putinist, deja îmbătrânit. Ceea ce frapează este momentul, vocabularul, repetiția – obsesia, într-un cuvânt. Crede oare în această boceală a rusului persecutat? Oare a crezut când, mai târziu, a povestit mulțimii adunate în Piața Roșie următoarea istorioară, auzită doar de el: „Referendumul de la Lugansk… Oamenii stau la coadă la vot… Începe un bombardament de artilerie, iar un obuz cade în apropiere. Și nimeni nu a părăsit coada!”
Reducerea unui astfel de discurs la obsesiile unui singur om ar fi totuși înșelătoare, chiar dacă unele figuri din public puneau vizibil la îndoială starea de spirit a elitelor. Pentru că această intervenție solemnă și istorică a lui Vladimir Putin are și o parte obiectivă, în sensul în care răspunde unei nevoi complet raționale.
În primul rând, Vladimir Putin s-a adresat într-adevăr dușmanilor săi, avertizându-i. Întrucât crimele comise de alții în trecut par să justifice totul, referirea la Nord Stream este clară: represaliile sunt posibile. Referirea la energia nucleară este la fel de importantă. Folosind același raționament, el a amintit că Statele Unite sunt singura țară care a folosit bomba atomică și a derapat: „În plus, asta creează un precedent”.
De asemenea, șeful statului rus a promis că va apăra pământul rus, inclusiv noile teritorii anexate, „cu toate forțele și toate mijloacele de care dispunem”. Cum poate fi evitată o coliziune, deoarece aceste noi linii roșii nu par să sperie nici Kievul, nici occidentalii, iar Vladimir Putin echivalează supraviețuirea regimului său cu cea a Rusiei?
Lipsa aliaților
Apoi, președintele rus se adresează aliaților. Sau mai degrabă ideii de aliat, pentru că cel puțin momentul actual, aceștia lipsesc. Nici țările care îl susțin active și nici cele care încearcă să păstreze o aparență de neutralitate nu au recunoscut legalitatea referendumurilor desfășurate sub amenințarea armei între 23 și 27 septembrie. Referirile la „lumea multipolară”, la apărarea suveranităților, la Africa, la Asia, la America Latină, par încercări de resuscitare a unei axe nealiniate a cărei lider ar fi Moscova.
Un asemenea discurs are și o importantă semnificație interioară. Prin crearea unui inamic pe cât de rău, pe atât de grandios, este vorba despre încercarea justificării dezamăgirilor frontului ucrainean. Pentru că atunci când vorbea Vladimir Putin, forțele de la Kiev își continuau manevrele de încercuire a orașului Lyman, tocmai în această regiune Donețkului pe care Moscova se mândrește că o anexează. Potrivit New York Times, decizia de a nu abandona localitatea ar fi fost luată direct de șeful de la Kremlin, care este tot mai implicat în desfășurarea de zi cu zi a operațiunilor militare.
Mai mult, dacă ziua de vineri s-a asemănat cu ziua de 18 martie 2014, care a ratificat anexarea Crimeei, comparația se oprește aici. Dacă acest eveniment ar fi stârnit o adevărată euforie în Rusia, „întoarcerea acasă” a unui Donbass lovit sau a unei părți amputate din regiunea Zaporozhya nu reprezintă o victorie decât pentru o mână de ultranaționaliști. Vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului nici măcar nu a reușit să delimiteze clar granițele teritoriilor anexate.
În Piața Roșie, unde seara a fost organizat un concert pentru a marca momentul solemn, steagurile au fost fluturate cu slăbiciune, iar mulți din cei prezenți au recunoscut că au fost „invitați” de către angajatorul lor. În timp ce pretindea că sprijină politica Kremlinului, un bărbat intervievat de Le Monde a recunoscut că consideră că costul acesteia este prea mare.
Îngrijorare în societatea rusă
La nivelul societății nu este vorba de entuziasm, ci de îngrijorare, mai ales că mobilizarea, haotică și înspăimântătoare, devine din ce în ce mai preocupantă. Pentru cei de la putere este vorba de justificarea unui efort atât de important, „denazificarea” himerică a Ucrainei și o anexare precară, acțiune pe care Kremlinul o excludea în urmă cu șase luni.
De săptămâni întregi, mass-media de stat a exagerat entuziasmul cu privire la amploarea „schimbărilor tectonice” în curs de desfășurare într-o lume aflată într-un în proces de „reformare radicală”. Discursul lui Vladimir Putin ce promite „o lume mai dreaptă” trebuie să dea sens unor evenimente greu de înțeles, precum decizia de a alege o linie de front pentru o nouă frontieră.
Va fi suficientă agresivitatea lui Vladimir Putin, când, potrivit unui sondaj al Institutului Levada, ponderea rușilor care cred că „operațiunea militară specială” este un succes a scăzut din mai de la 73% la 53% ?
Un lucru este cert, cele mai agresive sentimente au fost trezite de mult. Vineri seara, ultranaționalistul Aleksandr Dughin s-a bucurat: „Aceasta este practic o declarație de război la adresa Occidentului și a lumii moderne în general.”
Pe un alt ton, jurnalistul Vladlen Tatarski, invitat al ceremoniei, s-a adresat publicului său pe internet, direct din sala Saint-Georges: „Îi vom învinge pe toți, îi vom omorî pe toți, vom fura, este tot ceea ce iubim”. Pe scena din Piața Roșie, actorul Ivan Okhlobystin s-a entuziasmat de viitoarea cucerire a Harkivului, Odesei și a altor „orașe rusești”, spunând: „Frați și surori, acesta este un război sfânt!”
Traducere – Virgil Nicolae
