Pensiile militare plătite de MApN pentru angajații din Apărare și Servicii au costat 3,9 miliarde lei, anul trecut. Cele mai mari 10 pensii sunt încasate de magistrați, cea mai mare fiind în valoare de 42.666 lei


Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale a plătit anul trecut pensii militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale în valoare de 3,9 miliarde de lei, conform unui răspuns transmis de instituție la solicitarea Economedia. În prezent, sunt în plată 82.197 de beneficiari, dintre care peste 67.500 au pensie de serviciu. Cele mai mari 10 pensii sunt încasate de magistrați, cea mai mare fiind în valoare de 42.666 lei, conform informațiilor transmise de MApN.

Astfel, În luna iulie 2022, în evidențele Casei de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale se aflau în plată un număr de 82.197 de beneficiari de pensii militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale, pe fiecare categorie de beneficiari în parte aparținând, atât Ministerului Apărării Naționale, cât și Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Pază, după cum urmează:

  • 77.301 beneficiari din cadrul MApN;
  • 1.755 beneficiari din cadrul SIE;
  • 1.396 beneficiari din cadrul SPP;
  • 1.745 beneficiari din cadrul STS.

Defalcat, pe categorii de pensii, Casa de pensii sectorială a MApN plătește 67.518 pensii de serviciu, din care 62.451 sunt pensie pentru limita de vârstă, 2.271 sunt pensii anticipate parțiale și 2.796 sunt pensii conform art.19 și 26 din Legea 223/2015. În plus, mai sunt plătite 943 pensii de invaliditate și 13.736 pensii de urmaș.

Dintre cele 67.518 pensii de serviciu, 62.944 sunt pentru angajați ai Ministerului Apărării Naționale, iar 4.574 sunt pentru angajați ai SIE, SPP, STS.

Suma totală aferentă cuantumurilor pensiilor brute plătită, în luna iulie 2022 pentru beneficiarii aflați în evidență, este de 359.327.024 lei.

Pensia medie pentru limită de vârstă, la 1 iulie 2022, era de circa 4.190 lei, în timp ce pensia medie anticipată parțial era, la 1 iulie 2022, de circa 3.990 lei.

Situația celor mai mari 10 pensii aflate în plată în luna iulie 2022:

Nr. Pensie (lei) Observații
1. 42.666 Magistrat Legea 223
2. 40.176 Magistrat Legea 223
3. 39.256 Magistrat Legea 223
4. 39.141 Magistrat Legea 223
5. 37.356 Magistrat Legea 223
6. 36.520 Magistrat Legea 223
7. 36.055 Magistrat Legea 223
8. 35.229 Magistrat Legea 303
9. 34.874 Magistrat Legea 303
10. 34.863 Magistrat Legea 303

Situația celor mai mici 10 pensii aflate în plată în luna iulie 2022:

Nr. Pensie (lei) Observații
1. 58 Pensie de urmaș. Susținătorul a avut pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*
2. 67 Pensie de urmaș. Susținătorul a avut pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*
3. 67 Pensie de urmaș. Susținătorul a avut pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*
4. 92 Pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*
5. 98 Pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*
6. 99 Pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*
7. 130 Pensie de urmaș. Susținătorul a avut pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*
8. 131 Pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*
9. 133 Pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*
10. 134 Pensie acordată conform art.26 din Legea 223/2015*

Reamintim că premierul Nicolae Ciucă, beneficiar al unei pensii militare anuale în valoare de 215.880 lei, dar și ministrul de Interne Lucian Bode și ministrul Apărării Vasile Dîncu au insistat, recent, că pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci pensii ocupaționale, de serviciu, deși „grosul” unora dintre pensiile militare mari nu este bazat pe contributivitate.

 

 

 

Sursă foto: Inquam Photos

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed