Parlamentul European a dat undă verde noii politici agricole a UE


Parlamentul European a dat undă verde noii politici agricole comune a UE, considerată mai ecologică, mai echitabilă, mai flexibilă şi mai transparentă, dar criticată de ecologişti şi de o parte a stângii, care spun că nu e la înălţimea ambiţiilor UE privind mediul.

Pe parcursul negocierilor privind pachetul de reformă legislativă, eurodeputaţii au subliniat că este esenţial să se îmbunătăţească biodiversitatea şi să se respecte legislaţia şi angajamentele Uniunii Europene în materie de mediu şi climă pentru a pune în aplicare politica agricolă comună reformată, se arată într-un comunicat de presă al legislativului comunitar.s.

Această politică agricolă comună, care va intra în vigoare din ianuarie 2023, are un buget de 387 de miliarde de euro până în 2027, adică aproape o treime din bugetul multianual al UE, dintre care 270 de miliarde de euro reprezintă ajutoare directe către agriculturi, precizează AFP, adăugând că Franţa va rămâne principala ţară beneficiară.

Comisia Europeană va evalua dacă planurile strategice naţionale aferente PAC sunt conforme cu aceste angajamente, iar agricultorii vor trebui să adopte practici care respectă clima şi mediul.

Statele membre vor trebui să se asigure că cel puţin 35% din bugetul pentru dezvoltare rurală şi cel puţin 25% din plăţile directe vor fi dedicate măsurilor de protecţie a mediului şi a climei.

Sursă foto: unsplash.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed