Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) a transmis o scrisoare deschisă Guvernulului României prin care solicită permiterea funcţionării între orele 05.00 – 02.00 şi program nelimitat de Revelion


Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) a transmis o scrisoare deschisă Guvernulului României, Ministerului Sănătăţii şi Prefecturii Municipiului Bucureşti, în care face un apel la rectificarea restricţiilor şi adaptarea acestora de urgenţă. HORA arată că industria HORECA a fost grav şi constant afectată încă de la momentul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, iar peste 30% dintre afacerile din domeniu au închis permanent.

”Stimaţi Domni Miniştri, Stimată doamnă Prefect, În contextul scăderii continue a ratei de incidenţă la nivel naţional şi a lipsei unei comunicări coerente şi deschise din partea autorităţilor, organizaţia HORA face un apel imperativ la rectificarea restricţiilor şi adaptarea acestora de urgenţă. Aşadar, în contextul actual, având în vedere că: 1. La acest moment se înregistrează un trend descendent al cazurilor Covid înregistrate la nivel naţional, de exemplu, incidenţa cazurilor Covid cumulate la 14 zile la nivelul Municipiului Bucureşti fiind la data de 5.12.2021 de 1,38 cazuri/ 1.000 de locuitori, conform informaţiilor publicate de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti; 2. Industria HORECA a fost grav şi constant afectată încă de la momentul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României; Reprezentăm industria care avut cele mai mari pierderi financiare, între 30% – 70%. Peste 30% dintre afacerile din domeniu au închis permanent, iar restul celor care încă supravieţuiesc, nu mai pot rezista cu un program scurt, care nu permite desfăşurarea unui interval orar critic pentru un business din ospitalitate, respective intervalul orar pentru cină”, arată HORA.

Organizaţia cere autorităţilor să dispună de urgenţă funcţionarea cu restricţii adaptate situaţiei actuale, astfel: eliminarea restrictiilor privind programul (05:00 – 21:00) şi permiterea funcţionării în intervalul 05.00 – 02.00, respectând aceleaşi măsuri de acces pe baza certificatului verde, precum şi funcţionarea cu până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dar şi permiterea în mod excepţional a funcţionării cu program nelimitat în noaptea de Revelion.

”Este vital pentru industria noastră revizuirea de urgenţă a restricţiilor întrucât luna decembrie este cea mai bună lună pentru antreprenorii din acest domeniu, iar aceasta va fi urmată de 2-3 luni foarte slabe ca activitate, raportându-ne la anii precedenţi. Adaptarea restricţiilor ar reprezenta o gură de aer pentru industria cea mai încercată şi afectată financiar. Precizăm faptul că solicitarea noastră este fundamentată inclusiv pe faptul deosebit de relevant că la nivelul operatorilor din industria HORECA accesul este condiţionat de certificatul verde care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, iar categoriei de persoane vizată nu i se aplică restricţii de circulaţie. Astfel, persoanele cu certificat verde pot circula libere de restricţii, la orice oră şi sunt singurii care au acces în restaurante, baruri şi cafenele”, mai arată HORA.

Un alt punct se referă la compensaţiile promise operatorilor din industria HORECA, industria fiind şi în prezent afectată, înregistrând un declin brusc care a dus la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% în anul 2020, respectiv cu 50% în 2021 comparatic cu 2019 şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 30% dintre operatori.

”Solicităm respectarea şi prelungirea unor măsuri de sprijin esenţiale pentru revenirea industriei, astfel: plata aferentă măsurii 20% pe anul 2020; prelungirea măsurii 20% pentru 2021”, mai arată HORA.

Sursă foto: unsplash.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed