Ocean Fish, liderul pieței de profil din România, a obținut o victorie importantă în instanță, odată cu decizia Tribunalului București din această lună, prin care aceasta a confirmat că Negro 2000 a încălcat drepturile de proprietate intelectuală aparținând Ocean Fish. Mai exact, reprezentații Ocean Fish au primit confirmarea, pe cale judecătorească, asupra faptului că unul dintre competitorii acestuia din piața de prelucrare și de conservare a peștelui și a produselor din pește, Negro 2000, a copiat ambalajele mai multor produse de succes din portofoliul Ocean Fish, cu intenția clară de a produce confuzie în rândul clienților și a partenerilor, pentru a-și crește artificial cota de piață și, implicit, vânzările.
Istoria acestui conflict datează încă din decembrie 2018, atunci când compania Ocean Fish a sesizat debutul unor practici comerciale incorecte și a cerut Negro 2000 să înceteze această acțiune care le produce prejudicii, atât financiare, cât și la nivel de imagine. Produsele vizate de această practică incorectă erau ‘Creveți semipreparați congelați Ocean Fish’, ambalați la pungă de 500 de grame, comercializați sub un ambalaj distinct. Compania Negro 2000 a ignorat aceste sesizări și a continuat să vândă produse utilizând ambalaje care imită cromatic și la nivelul elementelor de design produsul original al Ocean Fish. După mai multe eforturi din partea Ocean Fish de soluționare amiabilă a conflictului, aceasta s-a adresat instanței și, în urma analizării probelor, Tribunalul București a dispus, la data de 12 ianuarie, faptul că solicitarea Ocean Fish este întemeiată, astfel că a interzis societății Negro 2000, cu titlu provizoriu, până la o decizie definitivă, utilizarea în comerț a oricăror ambalaje care sunt identice sau similare cu drepturile de proprietate intelectuală protejate de Ocean Fish.
“Decizia din această lună este un semn de normalitate, pentru noi, cei care investim timp și resurse în construcția unor afaceri durabile pe teritoriul României. Ne oferă încredere că putem continua investițiile și planul nostru de dezvoltare, astfel încât partenerii și clienții noștri să se bucure permanent de produse premium, cu un raport preț-calitate excelent.”, susține Alesea Brînzilă, vicepreședinte Ocean Fish.
Chiar dacă nu este definitivă, hotărârea judecătorilor este un semnal clar pentru toți jucătorii din piața FMGC, întrucât stabilește faptul că, numai prin respectarea practicilor comerciale loiale, piața internă se poate dezvolta și poate deveni competitivă, iar această inițiativă trebuie să fie respectată de toți cei implicați în lanțul național de distribuție.
Ocean Fish SRL este o companie cu un capital 100% românesc, înființată în anul 1998, fiind liderul de piață la semipreparate din pește, fructe de mare și pește congelat sau afumat. Compania deține una dintre cele mai moderne unități de producție din sud-estul Europei, în apropiere de București, în localitatea Afumați, desfășurată pe o suprafață de peste 6000 de metri pătrați, având o capacitate de producție de 7.000 tone/an. Întregul proces de producție are loc sub sistem IFS, HACCP, având și licența de export F306EC.
Sursă foto – Ocean Fish