Noua companie de social media a lui Donald Trump a atras o finanţare de 1 miliard de dolari de la un grup de investitori


Noua companie de media socială a lui Donald Trump a atras o finanţare de 1 miliard de dolari de la un grup de investitori neidentificaţi, în timp ce se pregăteşte să se listeze la bursa de pe Wall Street.

Fondurile scot în evidenţă capacitatea fostului preşedinte al SUA de a atrag un sprijin financiar puternic datorită mărcii sale personale şi politice.

Trump lucrează pentru a lansa o aplicaţie de social media numită TRUTH Social, care ar putea avea loc în câteva săptămâni.

Digital World Acquisition Corp (DWAC.O), firma de achiziţii care va înregistra la bursă Trump Media & Technology Group Corp prin listarea acesteia la New York, a declarat că va oferi până la 293 de milioane de dolari parteneriatului cu afacerea media a lui Trump, ducând totalul fondurilor atrase la aproximativ 1,25 miliarde de dolari.

Acest miliard de dolari va fi strâns printr-o tranzacţie de investiţii private în capitaluri publice (PIPE) de la ”un grup divers de investitori instituţionali”, au declarat Trump Media şi Digital World într-un comunicat. Ei nu au răspuns solicitărilor de a numi investitorii.

Trump Media a încheiat în octombrie un acord cu Digital World pentru a deveni o companie publică, la o evaluare de 875 de milioane de dolari, inclusiv datoriile.

Compania de social media este evaluată în prezent la aproape 4 miliarde de dolari, pe baza preţului acţiunilor Digital World de la la sfârşitul tranzacţiilor de vineri.

Sursă foto: reuters.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed