Mugur Isărescu: România nu mai are cea mai mare inflație din Europa


Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) a îndemnat, joi, la calm, vorbind despre „discuțiile care nu se mai termină cu inflația și exagerările”, spunând că ar trebui „să mai bem câte un ceai de tei”. Declarațiile sale vin în contextul în care inflația a ajuns în aprilie la aproape 14%, cel mai mare nivel din ultimii 17 ani, iar dobânzile sunt la maximul ultimului deceniu.

Guvernatorul BNR a menţionat că au fost câteva episoade de panică în primul trimestru al acestui an.

„Avem şi câteva episoade de panică, le-am trăit cu toţii, nu le dezvolt. A fost un început de panică calmat, dar a durat vreo două săptămâni pe piaţa valutară, în special pe piaţa caselor de schimb valutar, din motive de lipsă fizică de bancomate, altminteri cursul am reuşit să îl ţinem stabil. Dar a fost panică şi în ceea ce priveşte unele alimente, în special uleiul comestibil şi carburanţii”, a explicat Isărescu.

El a îndemnat, în acest context, la calm.

„Prețurile la energie s-au transmis în cotațiile produselor agroalimentare pe canalul costurilor cu transportul, îngrășăminte și furaje, dar și pe un fundal de început de panică. De aceea nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitația este caracteristică perioadelor de criză, e de înțeles. Dar eu cred că autoritățile asta trebuie să transmită, mai calm. Am înțeles și eu mesajul, mai bem câte un ceai de tei. Eu l-am băut cu Eugen Rădulescu (director în BNR, n.r.). Este un sfat bun, pentru că și acest canal psiho-social al anticipațiilor, discuțiile care nu se mai termină cu inflația și exagerările sunt specifice, dar nu fac bine”, a declarat Mugur Isărescu, joi, la conferința de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației – mai 2022.

Guvernatorul BNR a mai declarat că „putem să ne consolăm” cu faptul că România nu mai are cea mai mare inflație din Europa. „Avem 7-8 țări înaintea nostră, inclusiv din zona euro. Și Bulgaria are inflație mai mare. (…) N-au deficitele fiscale pe care le are Romania”, a afirmat Mugur Isărescu.

Reamintim că economiștii au criticat Banca Națională, după ce săptămâna aceasta a majorat dobânda cheie de la 3% la 3,75%, deși analiștii se așteptau la o creștere de un punct procentual, în contextul accelerării puternice a inflației.

 

 

Sursă foto: Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed