Monedele europene au coborât luni dimineaţa la noi minime pe măsură ce războiul din Ucraina escaladează, ceea ce îi determină pe traderi să vândă o parte din activele lor cele mai lichide, transmite Agerpres, citând Bloomberg.
Pe pieţele din Asia, moneda euro a ajuns la paritate cu francul elveţian, pentru prima dată după luna ianuarie 2015, pe fondul îngrijorărilor investitorilor cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia. De asemenea zlotul polonez a atins un minim istoric în raport cu moneda euro. În ultima săptămână, toate monedele din Europa de Est s-au depreciat în raport cu dolarul, în frunte fiind rubla rusească.
“Nu putem să evaluăm raţional când anume monedele europene vor înceta să scadă, până când nu vom vedea un indiciu cu privire la sfârşitul invaziei Ucrainei de către Rusia. Monedele ţărilor care sunt cele mai apropiate de zona de război au fost vândute din cauză că vor fi cele mai afectate de consecinţele sancţiunilor impuse Rusiei”, a declarat Daisaku Ueno, analist şef la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities Co.
Nicio monedă europeană nu a fost scutită de tendinţa de vânzare în ultima lună. Moneda euro, a doua cea mai tranzacţionată monedă la nivel mondial, s-a depreciat cu aproape 5%.
Luni dimineaţa, pe piaţa din Asia moneda euro s-a depreciat cu 0,4% până la 1,083 dolari, după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc, în ideea de a înăspri sancţiunile economice impuse Moscovei. În raportul cu francul elveţian, moneda euro s-a depreciat până la 0,9972 franci.
“Războiul din Ucraina va lovi cel mai grav economia europeană, dată fiind dependenţa sa de petrolul rusesc. Este posibil ca un euro să coboare până la 1,06 dolari”, a apreciat Takuya Kanda, directorul institutului japonez de cercetare japonez Gaitame.com.
În acest context, statele din Europa de Est îşi înmulţesc intervenţiile pe piaţă pentru a-şi proteja monedele. Banca Naţională a Cehiei a vândut valută vineri, alăturându-se Băncii Naţionale a Poloniei, care săptămâna trecută a intervenit de trei ori pe piaţă.
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) este pregătită şi ea să intervină ca răspuns la aprecierea rapidă a francului, a declarat sâmbătă Andrea Maechler, membru în consiliul guvernatorilor de la SNB.
Sursă foto: unsplash.com