Ministrul Energiei, Virgil Popescu: Jumătate dintre familiile din România plătesc o factură de energie electrică de 37 de lei pe lună


Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a prezentat câteva cifre, pe care a precizat că le are de la ANRE, în Parlament, cu ocazia dezbaterilor la moțiunea simplă de cenzură la adresa sa. Potrivit acestora, factura de energie electrică pentru jumătate din familiile din România este de 37 de lei pe lună, iar 90% din gospodării sunt ajutate de Executiv prin schema de plafonare a prețurilor.

Iată câteva dintre cifrele oferite de ministrul Energiei referitoare la consumurile de energie electrică și la valoarea facturilor, în contextul prevederilor din noua ordonanță pe energie:

„80% dintre consumatorii români, adică un număr de 7.189.415 consumatori consumă până în 156 kwh energie electrică. Adică sunt complet acoperiți de plafonul impus prin OUG, acela de 300 kwh, din care primi 255 la preț de 80 de bani!

Mai mult, 11% dintre consumatorii români consumă până în 292 kwh energie electrică și doar o mică parte dintre ei va trebui să plătească diferența la preț pentru doar 37 de kwh, dintre 255 și 292 kwh.

Deci, ca să fie clar, dacă o gospodărie consumă 275 de kwh pe lună, aceasta va avea 255 de kwh acoperiți de plafonul de 80 de bani și doar 20 kwh la prețul din contract.

Reiau pe această cale îndemnul către toți românii să caute cel mai mic preț  pe care un furnizor de energie electrică îl poate oferi. Acesta se situează sub plafonul de 0,80 lei pentru kwh. Haideți să le spunem oamenilor și unde este curentul mai ieftin, nu doar că vine Apocalipsa energetică.

Circa 47% dintre gospodării, mai precis 4.166.360 de gospodării, au un consum mediu de 54,16 kWh pe lună, rezultând o factură medie de 37 de lei la energie electrică (54,16×0,68lei).

Astfel arată facturile pentru jumătate din familiile românilor: 37 de lei!

Dacă ținem cont de faptul că într-o gospodărie sunt 2-3 cetățeni, rezultă că pentru jumătate de Românie factura la curent va fi 37 de lei.

Pentru încă 34% dintre români – 3.023.055 de gospodării, facturile medii vor fi de 124 de lei, pentru un consum de 155 de kWh.

Repet, circa 90% dintre români sunt acoperiți total de plafonul impus prin OUG! Circa 90% dintre români au fost acoperiți și iarna trecută de plafon. Și vorbim despre românii cu venituri mici sau medii, adică cei care au exact cea mai mare nevoie de protecție din partea statului. Iar această protecție nu se oprește pe 31 martie, ci continuă până în 31 august 2023!

În ceea ce privește consumatorii non-casnici, cei mai mulți dintre ei, circa 82%, adică 297.000 de consumatori, consumă 590 kwh pe lună! Aici intră IMM-urile care țin economia în spate, pe care le-am protejat, și pe ele, prin OUG, asigurând plafonare pentru 85% din consum la prețul de 1 leu per kwh.

Mai mult, industria alimentară, în totalitate, este protejată, iar școlile, spitalele publice sau private, creșele, furnizori de servicii sociale, toți vor plăti 1 leu/kWh pentru energie electrică până pe 31 august 2023”.

 

 

 

 

 

 

Sursă foto: Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed