Ministrul Economiei, Florin Spătaru: Săptămâna viitoare, vom aproba o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare


Guvernul va aproba săptămâna viitoare o schemă de ajutor de stat multianuală pentru industria prelucrătoare, deocamdată doar pentru doi ani, care beneficiază de o finanţare de 300 de milioane de euro, a afirmat, joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, cu prilejul lansării celei de-a treia ediţii a studiului EY Romania Attractiveness Survey.

„Săptămâna viitoare, vom aproba o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. Este o schemă de ajutor de stat multianuală. Deocamdată este pentru doi ani de zile, are 300 de milioane de euro şi cuprinde zone care se potrivesc foarte bine cu acele lanţuri de aprovizionare de care vorbeaţi mai devreme. Pentru că asta trebuie să facă piaţa unică europeană: trebuie să securizeze lanţurile de aprovizionare, să îşi securizeze furnizarea de materii prime, pentru a putea să îşi îndeplinească obiectivele”, a spus Spătaru, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, la nivelul Guvernului a fost realizat un Memorandum pentru promovarea investiţiilor străine, iar în perioada următoare vor fi adoptate strategia pentru competitivitate şi cea pe economie circulară.

În altă ordine de idei, şeful de la Economie a apreciat că relocarea în contextul securizării lanţurilor de aprovizionare a început în 2020, iar conflictul din Ucraina nu a făcut altceva decât să accentueze acest fenomen şi să ducă la accelerarea strategiilor de asigurare a acestor lanţuri.

„Sunt unul dintre participanţii activi la acest studiu (Studiul de atractivitate EY România – n. r.) pentru că am fost unul dintre cei intervievaţi…Care sunt paşii concreţi, ce facem pentru atragerea acestor investiţii? (…) Am creat acel grup de lucru la nivelul Guvernului pentru a aduce mai multă consistenţă planului de acţiune în atragerea de investiţii străine. Vedeţi, aţi prezentat mai devreme faptul că acest conflict din Ucraina a creat oportunităţi. Punctul meu de vedere este că aceste oportunităţi au fost create cu ceva timp înainte. Pentru că nu mai vorbim de relocare în contextul unui conflict armat, ci vorbim de relocare în contextul securizării lanţurilor de aprovizionare. Şi, aici, bătălia a început de ceva timp, cred că în 2020, când am văzut că nu mai puteam să aprovizionăm aşa cum trebuie. Oameni din diverse zone ale lumii din care puteam să aprovizionăm la preţuri foarte competitive, m-aş feri să spun ieftine, dar foarte competitive, nu mai putea să vină la muncă, nu puteau să livreze acele bunuri. Ba, mai mult decât atât, dacă vă aduceţi aminte, undeva la începutul anilor 2020, ne era frică să atingem ambalajele pentru că exista acest risc de infectare şi practic toate aceste fenomene duceau la întreruperea lanţurilor de aprovizionare. Conflictul din Ucraina nu a făcut altceva decât să accentueze acest fenomen şi să ducă la accelerarea strategiilor de asigurarea lanţurilor de aprovizionare”, a susţinut ministrul.

 

 

 

Sursă foto: Florin Spătaru | Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed