Ministerul Turismului: România ocupă locul 4 în clasamentul țărilor cu cele mai bune recenzii online


România ocupă locul 4 în clasamentul din luna iulie 2022 al țărilor cu cele mai bune recenzii online oferite de turiști, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Turismului, într-o postare pe Facebook.

Primele trei poziții au fost ocupate de Muntenegru, Polonia și Italia. După România, în clasament urmează Grecia, Serbia, Republica Cehă, Croația, Spania și Slovacia.

Potrivit Ministerului Turismului, evaluarea a fost realizată în cadrul parteneriatul dintre Comisia Europeană pentru Turism (CET) și TCI Research, pe baza recenziilor formulate de vizitatori, inventariate din mai mult de 25 de surse, printre care TripAdvisor, Google Reviews, Facebook, Expedia și Booking.

Astfel, au fost vizate cele mai populare 200 de hoteluri și atracții de turistice din fiecare țară membră CET, dar și din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Suedia.

România este membră CET alături de alte 34 organizații de turism din Europa, au precizat reprezentanții Ministerului, în postarea pe Facebook.

 

 

 

 

Sursă foto:Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului | Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed