Ministerul Agriculturii a primit 2,87 miliarde de euro de la Comisia Europeană în 2022


Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a încasat în acest an 2,87 miliarde de euro de la Comisia Europeană, reprezentând contribuţia Uniunii Europene la finanţarea PNDR 2014-2020 precum şi suma corespunzătoare finanţării plăţilor directe şi măsurilor de piaţă, potrivit unui comunicat de presă.

În data de 13 decembrie 2022, MADR a încasat 253,25 milioane euro, fonduri europene, în contul deschis la Banca Naţională a României.

„Suma reprezintă rambursarea de către Comisia Europeană (CE) a cheltuielilor aferente contribuţiei externe nerambursabile a Uniunii Europene la finanţarea PNDR 2014-2020, pentru cheltuielile efectuate de către Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), în cursul trimestrului III al anului 2022″, potrivit comunciatului.

Prin adăugarea acestei plăţi la încasările din perioada ianuarie-noiembrie anul curent, valoarea totală a sumelor intrate în agricultura României în cursul acestui an se ridică la 2,87 miliarde euro.

Această sumă reprezintă contribuţia UE la finanţarea PNDR 2014-2020 din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi EURI, precum şi cea corespunzătoare finanţării plăţilor directe şi măsurilor de piaţă finanţate din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA), se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii.

 

 

 

 

 

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed