Noul ministru al Educației a preluat de ieri, 4 octombrie, oficial mandatul de la Sebastian Burduja, cel care a asigurat interimatul timp de o zi, anunță Ligia Deca pe pagina sa de Facebook. Ea a subliniat că vrea să continue proiectele legilor educației, și că va asigura o predictibilitate în sistemul educațional, “astfel încât elevii, profesorii și părinții să știe din timp cum se desfășoară procesul de învățământ”.
Ea și-a anunțat și obiectivul mandatului, tote pe Facebook: ”o reformă în educație, incluzivă şi fără agendă prestabilită, bazată pe studii şi pe acord social”.
”Îi mulțumesc domnului Președinte Klaus Iohannis pentru încrederea acordată! La momentul la care m-am alăturat echipei de la Administrația Prezidențială, eram cel mai tânăr consilier al Preşedintelui. Probabil nu o alegere simplă, însă am primit multă încredere şi apreciere, autonomie şi responsabilitate. Iar provocarea de a demara o reformă în educație, incluzivă şi fără agendă prestabilită, bazată pe studii şi pe acord social, a constituit o onoare”, a scris Ligia Deca.
Sursă foto: Ligia Deca | Facebook