Le Monde: Finalul erei Mario Draghi în Italia, un șoc pentru întreaga Europă


Primul ministru italian și-a anunțat demisia. Prăbușirea coaliției sale plasează Italia, țările din zona euro și întreaga Uniune Europeană într-o zonă a turbulențelor economice și geopolitice.

În ansamblul său, situația nu ar fi putut fi vreodată mai rea. Blamarea politică suferită de prim-ministrul italian, Mario Draghi, urmată de anunțul demisiei sale, mișcare ce ar trebui să conducă în mod logic la organizarea de noi alegeri, intervine pe fondul intensificării tensiunilor din Peninsulă, totul putând conduce la destabilizări îngrijorătoare.

Italia, puternic slăbită de Covid-19 și împovărată de datoria externă impresionantă – care conduce la dobânzi prohibitive pentru noile împrumuturi – mizează pe cele aproximativ 200 de miliarde de euro ai planului european de urgență post-pandemie, al cărui prim beneficiar este, împreună cu Spania. Cu toate acestea, liderul italian, venit la putere în februarie 2021, el însuși fost președinte al Băncii Central Europene, a fost considerat de Bruxelles garantul asumării unei reforme menite să pună economia Italiei pe drumul cel bun, mai ales că țara sa este percepută ca veriga slabă a zonei euro.

Prăbușirea coaliției care l-a susținut pe Draghi vine la câteva ore după anunțurile problematice ale Băncii Centrale. Aceasta urmărește de ceva vreme și în același timp să reducă inflația și să limiteze scăderea dobânzilor la datoriile suverane ce apasă pe executivul italian. Criza intervine și în momentul în care Italia, a cărei dependență față de gazul rusesc este de 40%, suferă consecințele războiului din Ucraina în ceea ce privește aprovizionarea în energie.

Formațiuni politice cu un trecut bogat

Această « furtună perfectă » a fost declanșată de dezertarea Forza Italia, partidul de dreapta a lui Silvio Berlusconi, al Liga, formațiunea de extremă dreapta a lui Matteo Salvini și al Mișcării antisistem Cinci Stele. Cele trei au refuzat miercuri să participe în Senat la votul de încredere solicitat de Draghi. Până la urmă, așa s-a încheiat paradoxul politic care ar fi presupus ca cel mai eurosceptic Parlament din istoria Italiei să coabiteze cu un Președinte al Consiliului care personifică salvarea zonei euro după criza financiară din 2011.

Destabilizatoare pentru zona euro, criza politică italiană este destabilizatoare pentru toate cele 27 de state UE, iar aceasta, chiar în momentul în care se pune în practică un plan de redresare finanțat printr-o datorie comună, o mișcare fără precedent a Uniunii Europene. Tocmai de aceea, capacitatea lui Mario Draghi de a reforma statul italian și de a folosi fondurile europene pentru relansarea economiei a fost considerată, mai ales la Berlin, un test al validității acestei solidarități europene.

Demisia sa intervine într-un moment în care alți doi piloni ai UE, cancelarul Scholz și președintele Macron, sunt slăbiți și extrem de vulnerabili, primul de consecințele agresiunii ruse din Ucraina, al doilea de pierderea majorității parlamentare. Prin urmare, situația lui Draghi reprezintă un șoc major atât pentru consolidarea Uniunii, cât și pentru întreaga scenă politică internațională.

Destrămarea coaliției guvernamentale dezvăluie tensiunile extreme pe care le trăiește Italia în relația sa cu Rusia. După ce a impus o politică fermă a sancțiunilor împotriva Moscovei, Mario Draghi s-a confruntat atât cu rusofilia aliaților săi de circumstanță, în special Liga și Forza Italia, cât și cu reacția unei părți a patronatelor.

Cu ocazia viitoarelor alegeri și în plină criză energetică vom vedea dacă aceste răsturnări geopolitice vor readuce la putere formațiunile politice cu un bogat trecut de complezență cu Vladimir Putin. Depinde de italienii pro-europeni să se mobilizeze, iar UE este datoare să acționeze cu tact pentru a evita acest scenariu de coșmar.

Traducere: Virgil Nicolae

Sursă: Le Monde

Sursă foto:puterea24

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed