Parisul și Berlinul nu au sesizat la timp natura puterii politice de la Moscova, în opoziție cu avertismentele capitalelor Europei de Est, despre care se considera că agitau echilibrul.
Dintre toate șocurile cu care se confruntă Europa în ultimii 15 ani – criza financiară din 2008, cea migratorie din 2015, Brexit-ul și pandemia –, războiul din Ucraina constituie evenimentul care a schimbat cel mai mult continentul. În șapte luni, agresiunea rusă împotriva Ucrainei a deplasat centrul de greutate al Uniunii Europene, vechiul cuplu franco-german fiind depășit de evenimente, ceea ce a dus la înlocuirea sa cu tânăra Europă de Est, mult mai realistă și reactivă. Occidentul nu a înțeles la timp natura regimului lui Vladimir Putin și amenințările președintelui rus la adresa statelor vecine și, prin extensie, la adresa păcii internaționale. Prin urmare, Guvernele Europei de Est au avut întotdeauna dreptate în analiza lor în ceea ce privește puterea politică de la Moscova. Ce trebuie modificat în ADN-ul Uniunii Europene….
Tandemul franco-german, care întotdeauna a adus atât ploaia cât și vremea frumoasă în Europa, s-a văzut depășit total de situație și nu a reușit să sesizeze atât de repede importanța și urgența geopolitică, fapt pentru care consecințele vor fi globale și durabile. În particular, Germania, actorul principal european în ceea ce privește creșterea economică și purtătoarea unui discurs moralizator la adresa Greciei și a țărilor sudice cu puternic apetit în cheltuirea banilor publici, a devenit pe subiectul ruso-ucrainean elevul problemă al Uniunii. Spunem aceasta întrucât s-a înșelat fundamental în realizarea propriei strategii energetice. A trecut peste orice chestiuni de ordin tabu pentru a construi gazoductul Nord Stream 2, lăsând gazul rus să prevaleze în fața opțiunilor politice și geopolitice raționale. În acest sens, nu trebuie uitat că fostul premier Gerhard Schröder s-a îmbogățit odată ce a devenit membru în Consiliul de administrație al gigantului rus Gazprom. Chiar și astăzi, Germania ezită în a trimite arme mai multe și mai performante Ucrainei : „Guvernul german este încă la fel de reticent în asumarea evidenței : trebuie să acționăm în așa fel încât Rusia să piardă”, rezumă situația deputata Verzilor, Rebecca Harms, în cadrul conferinței internaționale ce a avut loc la Tibilisi săptămâna trecută.
De asemenea, Franța nu a reușit să decripteze în mod corect abordarea rusă, și cu precădere cea politică : „Angajamentul nostru cu Rusia avea sens la început, mai ales când Zelensky nu se opunea negocierilor și când armata ocupantă nu ajunsese să comită crime în masă. Însă o asemenea poziționare și-a atins de mult limitele. A insista să spui că trebuie să ne așezăm cu orice preț la masa negocierilor ori că pentru ucraineni Crimeea este o cauză pierdută constituie o abordare periculoasă și extrem de criticabilă”, comentează un diplomat francez. Telefoanele repetate ale lui Emmanuel Macron, insistența sa nefericită cu care arăta că Rusia nu trebuie umilită sau neobosita sa căutare a unei păci negociate au deturnat nu numai puterea politică ucraineană, dar majoritatea țărilor Europei centrale și orientale s-au întors contra Franței.
„Extrem de mulți lideri politici consideră că ar trebui să se țină seama în continuare de nevoile de securitate ale Rusiei, pe care le consideră legitime”, Hugues Mingarelli, fost ambasador al UE la Kiev.
„Franța și Germania sunt pregătite să pice în capcana lui Vladimir Putin pentru că își doresc asta”, comentează Viola van Cramon, deputată din Partea Verzilor germani în Parlamentul European la conferința de la Tibilisi. Parisul și Berlinul, care „nu simt că se află în război cu Rusia”, nu vor să își pericliteze viitorul. Așa cum au procedat în 2014, când a fost anexată Crimeea, odată cu procesul Normandia, cele două puteri se văd din nou mediatoare în procesul de pace, chiar cu prețul înghețării relațiilor. Tot ele au frânat multă vreme apropierea Moldovei și a Ucrainei de Uniunea Europeană. La conferința de la Tibilisi mai sus mentționată, fostul ambasador UE la Kiev, francezul Mingarelli, declară : „Până acum șase luni, Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și Spania considerau imposibil că aceste două țări ar fi putut vreodată să intre în UE. În aceste occidentale, majoritatea liderilor politici cred și acum că trebuie să ținem cont de nevoile securitare ale Rusiei, pe care le văd legitime. Mulți continuă să creadă că NATO și Occidentul au umilit Rusia”.
Analiza conform căreia deschiderea politică în ceea ce privește Kremlinul ori presiunile economice ar fi putut să schimbe opțiunile strategice ale lui Putin, ancorând asfel Rusia la viziunea europeană, nu s-a dovedit a fi una exactă : „Parisul și Berlinul trăiesc un șoc : este rezultatul a decenii de eșecuri și tentative eșuate de a aduce Rusia și ideile lui Putin pe drumul cel bun”, arată Rebecca Harms.
Influența crescândă a țărilor din Europa de Est
Astăzi, alte țări încearcă să-și joace cărțile : „Trebuie să convingem capitalele occidentale, în special Berlin și Paris, că toți ne aflăm în război”, declară Michal Baranowski, director al biroului Fondului Marshall German (GMF) la Varșovia. „În virtutea proximității cu Ucraina, polenezii simt războiul în ceafă”. Pentru țările est europene, care au suferit jugul sovietic și păstrează încă vii atrocitățile la care a fost supusă populația de cealaltă parte a cortinei de fier, libertatea este o valoare ce trebuie apărată până la capăt. Mai mult, pentru est europeni Rusia constituie o amenințare existențială, fapt pentru care victoria Ucrainei se dovedește o necesitate. „Este în joc soarta Europei și a democrației. Ori, să spui că Ucraina trebuie să câștige, înseamnă ca Rusia va trebui să piardă”, comentează fostul ministru de externe lituanian, Linas Linkevicius.
Țările est europene reclamă astăzi ca autoritățile de la Bruxelles, Paris și Berlin să îi asculte. Lună de lună influența lor crește în Europa, mai ales cea a Poloniei, a cărei diplomații este extrem de puternică. De asemenea, un cuvânt greu de spus îl au țările baltice, care compensează printr-un activism geopolitic și un angajament puternic în favoarea Ucrainei.
La începutul războiului politica UE a fost de fapt cea a Parisului și Berlinului : „UE a continuat să apare modelul « business as usual » atunci când forțele ruse erau masate la frontiera ucraineană”, amintește Rebecca Harms. Uniunea a eșuat în a anticipa mișcările Rusiei și și-a dovedit lipsa totală de reactivitate. Astăzi, vocea Poloniei și a Țărilor Baltice răsună mult mai puternic pe culoarele de la Bruxelles. Aceste state militează nu pentru o Europa mai mică, ci pentru o Europă altfel, pe care ar dori-o mult mai realistă și eficace. În ceea ce privește Rusia, bineînțeles. Dar și asupra chestiunii migratorii, o altă bombă cu efect întârziat (în opinia esticilor), și care nu este evaluată la adevărata ei dimensiune de țările occidentale, care încă trăiesc „cu obsesia unui model multicultural ca soluție pe termen lung”. O altă problemă ridicată de țările estice o reprezintă valorile morale și societale, abătute de la drumul lor drept de către occidentali.
Occidentalii strâng rândurile
Însă războiul din Ucraina nu duce numai la divizarea statelor membre, ci le zguduie serios pentru a se putea astfel așeza în jurul mesei pentru a-și defini obiective comune, unele dintre acestea nefiind până acum vreodată prioritare. Dinamica unei Europa remilitarizate, așa cum o doresc francezii, este de anul acesta asumată de toate celelalte state, motiv pentru care cheltuielile militare au crescut deja considerabil.
Polonia a lansat un program de modernizare al armatei, prinzând astfel din urmă anii în care strategia bugetară a ignorat acest segment. Însă cazul cel mai spectaculos este cel al Germaniei, care a renunțat la viziunea sa tradițională pacifistă post belică și a crescut considerabil bugetul apărării. Cancelarul Olaf Scholz chiar a propus investiții pentru apărarea aeriană a Germaniei și a vecinilor săi. În cadrul discursului său de la Praga din 29 august, el a adus în discuție suveranitatea europeană și Europa Geopolitică, teme extrem de dragi lui Emmanuel Macron. Pentru prima oară, Europa a decis alocarea de fonduri pentru finanțarea armatei unui stat terț, Ucraina.
Nu în ultimul rând, occidentalii strâng rândurile: Suedia și Finlanda vor adera la NATP. Aceasta nu joacă totuși neapărat în favoarea unei apărări europene autonome, dar permite să întărească Alianța Nord Atlantică pe care Macron o considera în moarte cerebrală și se îndepărtează ușor dar sigur de viziunea europenilor, aceea că ne vom bucura de pace fără prea mari eforturi. În ceea ce privește administrația americană, care dădea tot mai mult impresia că părăsește vechiul continent, ea trimite din nou soldați pe teritoriul european. Războiul din Ucraina are „meritul” de a produce și alte efecte benefice pentru Europa, forțând mâna statelor UE în a reduce drastic dependența de gazul rusesc, chiar dacă prețul facturilor se anunță prohibitiv pentru iarna care urmează. Europa suveranității energetice se află în mișcare.
În lunile ce urmează tensiunile vor persista. Polonia acuză constant Parisul și Berlinul că doresc să modifice legislația europeană astfel încât să fie abandonată regula conform căreia deciziile de politică externă se iau în unanimitate. Tabăra „pacea cu orice preț” și cea a ”victoriei înaintea păcii” vor continua să se confrunte pe perioada toamnei, când recesiunea se va instala în Germania iar restricțiile energetice în Franța.
Însă, în ciuda slăbiciunilor lor, Franța și Germania vor rămâne pentru mult timp de acum înainte cele două mari puteri ale Europei, una economică, iar cealaltă militară și diplomatică. De la est la vest și de la nord la sud subzistă o voință comună de a menține o rezistență la regimul Putin și la politica Rusiei. Pare că Europa avansează pe durata crizei iar războiul ucrainean o forțează să se scuture, ceea ce, până la urmă, nu-i poate fi decât benefic.
Sursă – Le Figaro
Traducere – Virgil Nicolae
Surrsă foto: wilsoncenter.org
