Inovație în beneficiile angajaților: MyBenefits lansează BenAI, primul asistent inteligent


Compania MyBenefits lansează BenAI, un inovator asistent inteligent, construit pe baza inteligenței artificiale (AI). Astfel, MyBenefits se numără printre primele companii din România care implementează tehnologia Azure OpenAI GPT-4, în parteneriat cu Microsoft Azure OpenAI Service.

BenAI are capacitatea de a clarifica aspecte legislative și procedurale legate de beneficii, de a crește suportul oferit angajaților și de a furniza sugestii pentru optimizarea bugetelor alocate pentru beneficii, conform unui comunicat de presă transmis redacției.

Obiectivul principal al acestui proiect bazat pe inteligenţă artificială este crearea unei platforme de asistenţă permanent disponibilă angajaţilor. Pentru a atinge acest obiectiv, echipele de dezvoltare MyBenefits au creat un set de date interne care au permis antrenarea algoritmului cu informaţii specifice privind beneficiile oferite de companie. Aceasta a dus la crearea unui model personalizat, capabil să înţeleagă şi să răspundă întrebărilor angajaţilor cu precizie şi să ofere recomandări adecvate în funcţie de nevoile şi preferinţele fiecărui angajat“, a declarat Andrei Dumitrel, CEO şi co-fondator al MyBenefits, platformă de beneficii flexibile.

Prin intermediul programului Founders Hub destinat start-up-urilor, Microsoft a acordat companiei MyBenefits consiliere și mentorat, elemente esențiale pentru dezvoltarea BenAI. Printre tehnologiile folosite în acest program se numără Azure OpenAI Service cu GPT-4, Azure AKS, Azure Application Gateway, Azure DDOS Protection și GitHub, conform informațiilor din comunicat.

Companii precum MyBenefits adaugă valoare prin integrarea soluţiilor proprii cu Microsoft Azure. Integrarea tehnologiei noastre cu o platformă de beneficii facilitează echipelor de HR alocarea de resurse către iniţiative centrare pe oameni şi sarcini mai creative“, spune Bogdan Putinică, Country Manager Microsoft România şi Moldova.

 

Sursă foto: clubitc.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed