ING Bank a acordat grupului Boromir finanțări de 25 milioane euro


ING Bank România a acordat credite pentru investiții de peste 25 milioane de euro grupului Boromir, cea mai mare afacere cu capital românesc din sectorul de morărit şi panificaţie. Împrumuturile pe termen lung sunt acordate bilateral și au în vedere retehnologizarea și modernizarea fabricilor din Râmnicu Vâlcea, inclusiv construirea unui nou depozit și spațiu de producție, automatizarea proceselor de producție și lansarea unor noi linii de produse, arată un comunicat de presă al băncii.

 „Deși contextul economic incert se prelungește, ne bucurăm să fim alături de antreprenori români pentru a-i ajuta să își extindă afacerea, să își digitalizeze procesele operaţionale și să își modernizeze fabricile din țară. La ING, credem că progresul este mereu posibil și susținem afacerile care contribuie la evoluția economiei românești.

Astfel, în ultimii trei ani, am acordat grupului Boromir tranșe succesive de finanțare în valoare de peste 25 milioane de euro.”, a explicat Ștefan Dinu, Head of Lending, divizia Wholesale Banking, în cadrul ING Bank România.

În anul 2021, grupul Boromir a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri consolidate de 22,5%, ajungând la o valoarea nominală a cifrei de afaceri de 136 milioane de euro. Printre noutățile lansate, se numără crearea unor game de produse sezoniere, vegane și fără gluten. Pentru piața B2B, grupul a adăugat în portofoliu două tipuri de făină profesională pentru pizza. Din luna aprilie 2020, a deschis și magazinul online boromirmarket.ro, cu livrare la domiciliu în toată ţara.

Grupul Boromir a beneficiat de sprijinul ING Bank încă din anul 2003, fiind alături de noi la toate investiţiile pe care le-am derulat şi pe care le avem în derulare. Parteneriatul Boromir – ING Bank a realizat investiţii majore, ce ne-au ajutat să ne diversificăm canalele de distribuție pe piața internă, să creştem exporturile şi să ne extindem continuu portofoliul de produse.”, a spus Constantin Boromiz, CEO şi fondator al grupului Boromir.

Sursă foto: istockphoto.com