Începând cu 1 septembrie, producătorii, traderii şi furnizorii de energie electrică vor plăti o contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică


Producătorii de energie electrică, entităţile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfăşoară activitatea de trading şi agregatorii care tranzacţionează cantităţi de energie electrică şi/sau gaze naturale pe piaţa angro vor plăti, începând cu data de 1 septembrie, o contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică, conform proiectului de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022, publicat pe site-ul Ministerului Energiei.

Această prevedere nu va fi aplicată în cazul capacităţilor de producţie puse în funcţiune după data intrării în vigoare acestei ordonanţe de urgenţă, şi nici companiilor care furnizează servicii publice de termie care produc energie electrică prin cogenerare.

Proiectul mai prevede raportarea la ANRE a contractelor bilaterale încheiate pe piaţa angro prin negociere directă, în termen de 2 zile lucrătoare de la data încheierii.

Contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică se va calcula, declara şi plăti de către vânzător lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează. Sumele reprezentând contravaloarea contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică se vor plăti într-un cont distinct de disponibil în lei deschis la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale centrale competente, codificat cu codul de identificare fiscală al plătitorului, potrivit sursei citate de Agerpres.

În primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, sumele încasate în contul prevăzut se virează de unităţile Trezoreriei Statului într-un cont distinct de disponibil în lei deschis pe numele Ministerului Finanţelor deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, denumit „Fondul pentru Tranziţie Energetică”.

 

 

 

Sursă foto: istockphoto.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed