Iar a ieșit basma curată Marele Capital….


Autor – Virgil Nicolae

Majusculele nu sunt o eroare de ortografie în cazul de față. În România, modul în care este protejat marele capital lasă impresia – dacă nu chiar așa este – că acesta acționează având conștiință proprie, altminteri nu am putea explica cum reușește să se autoconserve fără prea mari eforturi.

La finalul săptămânii trecute, Guvernul a reușit să adopte modificările propuse la Codul Fiscal. Asta, după ce, cu o săptămână mai devreme Parlamentul European a consacrat aproape două zile adoptării unei rezoluții cu privire la modalitatea în care țările ar trebui să se poziționeze din punct de vedere fiscal pe perioada prezentei crize. Dacă la Strasbourg discuțiile nu au adus nimic concret, asta și din cauza ideilor populiste ale stângii radicale, care a venit inclusiv cu propunerea impozitării marilor companii în cuantum de 90% pe întreaga perioadă a crizei, la București premierul Ciucă a oferit linia directoare care a stat la baza modificărilor. De aceea, se pare că viziunea Guvernului, materializată în prevederile noului Cod Fiscal, constă în asigurarea unui climat de predictibilitate și stabilitate pentru mediul de afaceri, încurajând astfel „continuarea investițiilor în economia românească”.

Nu este nevoie să citești cu creionul în mână noile prevederi pentru a descoperi că Marele Capital iese basma curată. Nicăieri nu se face vorbire de marile averi și nici de eventualitatea suprataxării profiturilor uriașe ale multinaționalelor, cele care, de ceva vreme deja, angajează personal prin intermediul firmelor de recrutare pentru a masca de fapt cifra reală a profitului și a scăpa de taxare, plătind salariile prin intermediul consultanței.

În schimb, aceeași Ordonanță modifică plafonul până la care contribuabilii determină venitul net anual pe bază de norme de venit, respectiv de la 100 de mii la numai 25 de mii de euro euro. Pe scurt, Guvernul se îngrijește ca cei care ar fi avut o șansă să intre în mod real în ceea ce numim clasa medie, să nu o facă ori să o facă mult mai târziu, întrucât până una alta au de plătit impozite începând cu venituri de patru ori mai puține decât până acum.

Dar nu doar cei care aveau un venit satisfăcător vor avea parte foarte curând de surprize, ci și aceia care lucrează part-time. Salariile part-time sub nivelul salariului minim vor fi taxate la nivelul salariului minim ca și cum ar fi întreg. Într-un final, cresc și accizele pentru țigări, băuturi alcoolice și carbogazoase, cât și impozitul pe dividende, de la 5 la 8%.

În ceea ce privește instituțiile europene, dacă Parlamentul încearcă măcar să pună în discuție realitatea cruntă în care se afundă din ce în ce mai mulți europeni, la nivelul Comisiei există o întârziere în raport cu activitatea legislativă, mulțumindu-se până acum să vină cu reacții de genul: vom lua unele măsuri, probabil că este nevoie de…, situația devine din ce în ce mai complicată. Doar Spania și Italia au venit și au spus că nu mai pot aștepta coordonarea europeană și sunt nevoiți să intervină, dar nu cum a făcut-o Franța sau România, prin subvenționarea prețurilor, ci fixând un plan maximal al acestora. Finanțarea diferenței de preț se va realiza printr-o taxă excepțională pe supraprofitul companiilor, în special energetice.

Chiar dacă numeroși politicieni iberici din zona PPE-ului îi acuză pe socialiștii spanioli de adoptarea unor măsuri populiste care descurajează mediul de afaceri, nu putem ignora totuși că zeci de milioane de europeni – iar aici mă refer la populația activă, nu la cei care trăiesc din alocații sociale – au dificultăți reale în finanțarea deplasărilor cotidiene și în a-și asigura coșul zilnic. Organizația internațională Oxfam a publicat recent un raport ale căror concluzii au fost că, de la momentul declanșării crizei energetice mondiale, la fiecare 30 de ore un milionar a devenit miliardar, în vreme ce la fiecare 33 de ore încă un milion de oameni se adaugă populației sărace.

Diferențele nu numai că sunt din ce în ce mai vizibile, cifrele anunțate sunt pur și simplu explozive, iar aici nu trebuie să uităm că, pe lângă domeniul energiei, omniprezent anul acesta în discursul public, industria alimentară și cea agroalimentară se numără printre sectoarele unde se realizează cea mai mare speculă. Aceasta, în condițiile în care, la nivel global, nu există o problemă de volum al producției, ci una de acces, cea care creează de fapt premisele speculei și generează situații precum cea din Egipt, țară aflată în pragul foametei.

Super-profiturile din energie și zona agroalimentară au fost alimentate pe perioada crizei Covid de ajutoarele de stat, destinate relansării economiei și salvării întreprinderilor. Deci, aceleași întreprinderi finanțate în ultimii doi ani din banii contribuabililor, impun astăzi tarife halucinante celor care au ajutat la salvarea lor de la faliment.

Până una alta, dacă am supra taxa după modelul spaniol marile întreprinderi, nu am face decât reechilibrăm balanța într-o situație de criză absolută, prin faptul că populației i se reîntoarce banii oferiți în ultimii doi ani întreprinderilor. Ar fi doar vorba de redistribuție și echitate socială.

Sursă foto: bing.com