Guvernul va cere Comisiei Europene renegocierea PNRR pentru a introduce proiecte de irigații și gazele din Marea Neagră


Liderii coaliției de guvernare au decis într-o ședință desfășurată vineri să ceară Comisiei Europene renegocierea programului național de reziliență (PNRR), un program de 29,2 miliarde euro care trebuie absorbiți până la finalul anului 2025. ”Este un context regional dificil, în care se prefigurează o criză alimentară și una energetică, așa că România va încerca să atragă fonduri din PNRR pe aceste zone”, a declarat pentru G4Media Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL.

Principalele direcții pentru rediscutarea PNRR vor fi: proiecte de irigații, proiecte energetice, granturi pentru recapitalizarea firmelor și refacerea listei spitalelor modernizate.

Orizontul de timp pentru renegocierea PNRR este finalul lunii iulie. Ar însemna că guvernul are la dispoziție aproximativ două luni pentru a convinge atât Comisia Europeană, cât și statele membre, dat fiind că o refacere a PNRR trebuie aprobată și de Consiliul UE (reprezentanții statelor membre) cu unanimitate.

PSD, PNL și UDMR au convenit să încerce să convingă Comisia Europeană că în contextul regional complicat, luând în calcul politica de securitate alimentară a UE, să accepte repoziționarea unor capitole din PNRR pentru a reuși să introducă investițiile în irigații.

Reamintim că executivul european a respins proiectele de irigații din cauză că proiectele propuse inițial de guvern erau fie supra-consumatoare de energie, fie intens poluatoare.

În plus, coaliție de guvernare vrea să mute fonduri de la unele capitole din PNRR spre proiecte energetice – atât proiecte ”verzi”, cât și exploatările de gaze de la mare adâncime în Marea Neagră.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/IonelNicolaeCiuca

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed