Guvernatorul Mugur Isărescu – Ne-am obișnuit cu dobânzi mici, dar acestea s-au terminat


Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) Mugur Isărescu a declarat, miercuri, că cel mai mare risc la adresa economiei globale este stagflația, adică ieșirea dintr-un șoc care este în același timp și inflaționist și recesionist, el afirmând că a fost optimist când a estimat că BNR se va opri la 5% cu creșterile de dobândă cheie. Totodată, el a afirmat că probabil că va fi greu de evitat o recesiune, nu numai în România, ci și în lume.

„Ne situăm deja pe o traiectorie deja prelungită și ceva mai înaltă a inflației decât cea pe care am avut-o în vedere anterior, când am discutat raportul privind inflația. După ani de represiune financiară cu dobânzi foarte scăzute, acum că ai inflație foarte înaltă și cu șocuri pe partea de energie și țiței – șocuri în același timp și inflaționiste și recesioniste și trebuie să navighezi foarte atent -, nicio țară nu își permite să sară direct pe dobânzi real pozitive și nicio țară nu o face. Mergem treptat, ținem strânsă lichiditatea, lucrăm cu toate insturmentele, vedem ce se întâmplă și în stânga și în dreapta și așteptăm ca pe măsură ce inflația vine în jos și dobânda de politică monetară se duce în sus, să ne întâlnim undeva. Inițial am sugerat 5%, dar probabil că am fost optimist”, a declarat miercuri Mugur Isărescu.

Întrebat care este cel mai mare risc la adresa economiei globale, guvernatorul BNR a precizat că stagflația.

„Eu am trăit anii ’70, eram un tânăr cercetător. Se iese foarte greu din ea, atunci a durat 10 ani. Șocul a fost atunci mai mare decât cel actual. de la țiței la mai puțin de 1 dolar barilul s-a sărit spre 10 dolari spre sfârșitul anilor ’72. Din punct de vedere economic și al teoriilor monetare și fiscale nu poți să ieși ușor dintr un șoc care este în același timp și inflaționist și recesionist. Căutăm să găsim soluții, nu merge așa. Dacă ducem rapid dobânzile sus… Nici nu poți să le duci la 16 sau la 20%. Nu sunt nici pentru soluțiile unor vecini din sud care, pe măsur[ ce crește inflația, coboară dobânzile. Categoric asta nu este soluție. Probabil că acest gradarism cu o politică fiscală corectă și cu reforme structurale, într-un an de zile ne vor duce în situația să apropiem rata de politică monetară cu rata inflației”, a precizat el.

Reporterul Bloomberg Andra Țimu a afirmat că luna iunie a fost cea mai proastă lună pentru Ministerul de Finanțe în ceea ce privește modul în care a reușit să își strângă necesarul de finanțare de pe piața locală.

Guvernatorul Mugur Isărescu a răspuns, scurt: „Până acum”.

„Ieșim dintr-o perioadă de represiune financiară cu emisiune monetară masivă, cu expansiune a bilanțurilor băncilor centrale mari. Nu putem să ne izolăm de ce se întâmplă în lume. Această ieșire vedeți câte probleme ridică. Șeful FED s-a exprimat clar: abia acum putem să înțelegem ce e cu inflația”, a spus el.

Guvernatorul BNR a afirmat că va fi greu de evitat o recesiune, iar România se va confrunta cu două dificultăți în plus față de celelalte state.

„Suntem gata să folosim toate instrumentele când trebuie și în dozajul necesar. Este foarte important să calibrezi poltiica monetară de așa manieră încât să eviți pe cât posibil intrarea în recesiune. Probabil că va fi greu de evitat o recesiune, nu numai la noi, în lume. La noi ar apărea două dificultăți în plus. Prima, pe partea fiscal-bugetară: avem deja un deficit fiscal mare. Nu ai cum să faci corecția bugetară pe recensiune, veniturile fiscale scad foarte mult în perioade de recesiune. Nu poți nici să majorezi impozitele, pentru că accentuezi recesiunea. Sunt momente dramatice în ce privește mixul de politici într-o astfel de situație. Iar la nivel micro, o firmă, datortită scăderii activității economice, trebuie să facă față unei cereri mai scăzute, unor costuri mai rdiicate la energie și mai vine și politica monetară care adaugă la costuri. Și aici este necesar să facem un dozaj fin. În consecință, mergem și noi văzând și făcând”, a menționat el.

Un element cheie în momentul cheie, întrucât este contraciclic, adică stimulează economia fără să crească inflația, îl reprezintă banii din PNRR, a precizat guvernatorul. „Foarte importanți sunt. Nu sunt inflaționiste aceste cheltuieli și sunt investiții care creează locuri de muncă, activitate economică”, a declarat el.

Isărescu a precizat că în continuare avem creștere economică bazată pe consum, care se poate duce în deficitul de cont curent.

Guvernatorul a mai spus că România încearcă să evite măsurile de austeritate. „Și criza actuală are un alt specific decât cea din 2007-2010. Dar a naviga între inflație și recesiune când ai asemenea șocuri externe care sunt și inflaționiste și recesioniste și este treabă ușoară. De data aceasta, o cheie sunt acești bani europeni, sunt și în sumă mare și ne pot ajuta foarte mult să ieșim din dilemă”, a afirmat el.

„Ne-am obișnuit cu dobânzi mici, dar acestea s-au terminat”, a conchis guvernatorul Mugur Isărescu.

 

 

Sursă foto: bing.comevz.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed