Grupul Digi a finalizat tranzacția privind vânzarea operațiunilor sale din Ungaria pentru suma de 624,98 milioane de euro


Grupul Digi, controlat de omul de afaceri Zoltan Teszari, a anunţat luni că a finalizat vânzarea operaţiunilor sale din Ungaria către 4iG, unul dintre operatorii de pe piaţa de IT şi telecomunicaţii din Ungaria, pentru suma de 624,98 milioane de euro, care a fost încasată de către RCS&RDS.

După 23 de ani de dezvoltare continuă, DIGI predă operatorului 4iG o afacere competitivă, cu rezultate excepționale, al cărei impact pe piața de telecomunicații se va resimți mulți ani de acum înainte. Le mulțumim clienților pentru încrederea acordată în această lungă perioadă – fără ei nimic nu s-ar fi putut construi. Le mulțumim, de asemenea, tuturor colegilor din Ungaria pentru profesionalism, perseverență, loialitate și pentru contribuția lor la evoluția companiei. Datorită acestor calități, am clădit împreună o afacere de care suntem mândri, care și-a îndeplinit cu succes obiectivele de creștere și care le-a oferit clienților săi servicii de calitate, accesibile, bazate pe tehnologie de ultimă generație. Le urăm lor și colegilor de la 4iG succes în continuare și sperăm să auzim multe vești în viitor care să ne facă mândri de continuarea poveștii începute de noi”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications N.V.

Digi a transmis că societatea si filialele sale vor folosi suma pentru rambursarea datoriei financiare a grupului, precum şi pentru a continua investiţiile pe pieţele pe care îşi desfăşoară operațiunile şi pe pieţe potenţial noi din Europa de Vest.

Sursă foto: digi24

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed