Emmanuel Macron, recent reales președinte al Franței, a pierdut majoritatea parlamentară. Sondajele relalizate de Ipsos în ajunul alegerilor (n. r. 19 iunie) arătau că alianța sa centristă, Ensemble, urma să obțină doar 230 de locuri în Adunarea Națională, cu mult sub cele 289 necesare majorității. Valorile indică o prăbușire a simpatiei electorale a lui Macron și a aliaților săi, care obținuseră la scrutinul din 2017 nu mai puțin de 350 de mandate. Prin urmare, cel de-al doilea mandat prezidențial se anunță extrem de dificil și nesigur.
Premierul Elisabeth Borne părea bine plasată pentru a câștiga un nou loc în Normandia, însă alți colaboratori apropiați ai lui Macron și-au pierdut locurile, inclusiv Richard Ferrand, președintele Adunării Naționale, sau Christophe Castaner, fostul său ministru de interne. Zilele acestea sunt așteptate demisii ale membrilor Guvernului ca urmare a scorului extrem de slab din unele circumscrpții.
În ciuda situației în care se află, Ensemble rămâne pe mai departe principalul partid parlamentar, însă rezultatul de la alegeri arată că gruparea lui Macron are un avans minor în fața alianței stângii radicale a lui Jean-Luc Mélanchon, Noua Uniune Populară Ecologică și Socială (Nupes). Pentru aceste alegeri, fostul troțkist de 70 de ani a reușit să-i adune în jurul său atât pe socialiști și comuniști, cât și pe ecologiști. În felul acesta Nupes părea pregătit să obțină până la 149 de mandate, mai ales că pe timpul campaniei electorale și-au asigurat sprijinul alegătorilor nemulțumiți de Macron. De aceea, rezultatul legislativelor trebuie văzut ca un răspuns al electoratului la politicile macroniste ale ultimilor cinci ani și, de aici, o încercare de limitare a puterii prezidențiale care deținea majoritatea absolută în Adunarea Națională.
Sloganul campaniei electorale a Nupes a fost « Mélanchon Prim-Ministru » însă, chiar în ajunul alegerilor, Macron a respins această posibilitate. Numai că Nupes nu-i va înlocui doar pe republicanii de centru dreapta, principala opoziție parlamentară de până acum, ci vor reprezenta o forță parlamentară robustă ce va încerca să blocheze orice inițiativă legislativă ce nu-i va fi pe plac. Rezultatul obținut de Mélanchon reprezintă o lovitură pentru stânga franceză, măcinată în ultima vreme de certuri interne. Pentru a face o opoziție reală lui Macron, partidele de stânga au decis de data aceasta să lase deoparte diferendele politice în chestiuni precum Europa sau energia nucleară.
Cea mai mare surpriză a serii a fost scorul obținut de Rassemblement National, partidul lui Marine Le Pén. Formațiunea naționalist-populistă a ajuns la cel mai mare scor din istoria participărilor la alegerile legislative, obținând un scor superior republicanilor, concretizat în final în cele 89 de mandate, de 10 ori mai multe decât la alegerile din 2017. Nupes este o coaliție în vreme ce Rassemblement National pare să fie o forță parlamentară mai mare decât oricare dintre cele 4 partide constituante ale lui Nupes. Acest lucru confirmă transformarea peisajului politic francez în trei blocuri: centrul, dominat de partidul lui Macron, stânga radicală și dreapta naționalistă.
Rezultatul alegerilor reprezintă o lovitură uluitoare pentru președintele francez. Înainte de a pleca săptămâna trecută într-un turneu în Europa de Est – inclusiv în Ucraina –, acesta a cerut alegătorilor să-i acorde o « majoritate solidă » pentru a aduce stabilitate în vremurile nesigure de astăzi. Nu a fost cazul, întrucât alegătorii erau hotărâți deja să restrângă capacitatea președintelui de a acționa după bunul său plac, fortându-l astfel să guverneze diferit și să ia în considerare și viziunile celorlalți.
Macron se vede nevoit să ia decizii dificile în acest al doilea mandat, printre care înlocuirea noului prim-ministru. O opțiune pentru președinte va fi să încerce să guverneze cu un guvern minoritar, așa cum a funcționat Guvernul Michel Rocard între 1988-1991 sub François Mitterand. Totuși, Rocard a utilizat de 28 de ori o prevedere constituțională cunoscută sub numele 49-3, care i-a permis în nenumărate rânduri să ocolească Parlamentul. Numai că regulile ce reglementează 49-3 au devenit mult mai stricte: în afară de legislația bugetară, ea poate fi utilizată doar odată pe durata fiecărei sesiuni parlamentare. În schimb, Macron ar avea nevoie să se bazeze mult pe sprijinul ad-hoc al deputaților celorlalte formațiuni politice.
O alternativă pentru președintele francez ar fi să încerce formarea unei coaliții, cu toate compromisurile politce ce presupun o astfel de decizie. Astfel, din punct de vedere teoretic, împreună cu republicanii și aliații lor de centru-dreapta – despre care se estimează că au câștigat în jur de 78 de mandate –, s-ar putea constitui o majoritate. Totuși, înaintea celui de-al doilea tur, aceștia au refuzat să facă apel la propriul electorat pentru un vot pentru Macron și împotriva lui Mélanchon. Mai mult, mulți dintre membrii moderați ai partidului au dezertat de ceva vreme în tabăra lui Macron, fapt pentru care discuțiile despre politici ar fi cu atât mai dificile.
Nici una dintre opțiuni nu ar asigura o guvernare stabilă. Prin urmare, este foarte posibil ca Macron să renunțe sau măcar să amendeze unele dintre angajamentele sale, printre care un plan de creștere a vârstei de pensionare de la 62 la 64 sau 65 de ani. Entuziasmul cu care alegătorii l-au susținut pe Mélanchon, care promisese că va scădea vârsta de pensionare la 60 de ani, oferă totuși un indiciu al sentimentului public în ceea ce privește planul lui Macron. Din cauza protestelor Vestelor Galbene, a pandemiei Covid-19, a invaziei Rusiei din Ucraina și, implicit, a inflației cauzată de toate acestea, președintele francez a avut un prim mandat turbulent. Al doilea pare să fie însă și mai tumultos.
Sursă: The Economist
Traducere: Virgil Nicolae
Sursă foto: bing.com
