Elevii cu rezultate bune la învățătură vor putea face doi ani de studii într-unul singur


Elevii cu rezultate bune la învățătură vor putea face doi ani de studii într-unul singur an școlar, potrivit unui proiect ce va modifica radical actuala legislație privind educația. În plus, tot pentru sprijinirea copiilor şi a tinerilor capabili de excelență, se vor organiza olimpiade, competiţii şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, tabere de profil ori alte asemenea activităţi şi vor fi acordate burse şi alte forme de sprijin material şi financiar, scrie avocatnet.ro

După cum apare în proiectul de lege ce va aduce schimbări substanțiale în ceea ce privește legislația educației din țara noastră, statul vrea să sprijine copiii şi tinerii capabili de excelență.

Una dintre măsurile propuse în acest sens este ca elevii capabili de excelență să poată promova doi ani de studii într-un an şcolar, dar doar dacă unitatea de învăţământ e de acord cu asta.

Deocamdată nu avem multe detalii despre modul în care se va putea face asta, metodologia urmând să fie aprobată, după intrarea măsurii în vigoare, prin ordin al ministrului educaţiei.

Documentul stabilește și înființarea Centrului Național pentru Excelență, organism de specialitate al Ministerului Educației, fără personalitate juridică, cu rol de organizare și coordonare metodologică, monitorizare și evaluare, după caz, a următoarelor activități și servicii educaționale:

  • elaborarea strategiilor de identificare şi de selecţie a elevilor capabili de excelență, în vederea constituirii unor grupe de performanţă pe discipline, arii curriculare sau domenii ştiinţifice, artistice şi tehnice;
  • iniţierea acţiunilor de identificare şi promovare a elevilor capabili de excelență;
  • asigurarea constituirii, funcționării şi pregătirii grupelor de excelenţă;
  • elaborarea şi asigurarea implementării unor programe de parteneriat cu diverse instituţii din ţară şi străinătate, cu organizaţii neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi resurselor necesare educării diferenţiate a elevilor capabili de excelență;
  • dezvoltarea programelor proprii de cercetare didactică şi organizarea conferinţelor care au ca temă activităţile specifice centrului de excelenţă;
  • organizarea taberelor naţionale de pregătire a elevilor capabili de excelență, pe discipline;
  • organizarea activității de pregătire a loturilor olimpice naționale, judeţene/ ale municipiului Bucureşti.

În plus, pentru sprijinirea copiilor şi a tinerilor capabili de excelență, Ministerul Educaţiei va organiza olimpiade, competiţii şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, tabere de profil, simpozioane şi alte activităţi specifice şi va acorda burse şi alte forme de sprijin material şi financiar. Normele metodologice privind cheltuielile cu organizarea şi desfăşurarea evenimentelor amintite, dar și valoarea stimulentelor financiare ce vor fi acordate elevilor premiaţi, profesorilor care i-au pregătit şi unităţilor şcolare de provenienţă se vor stabili prin hotărâre a Guvernului.

 

 

 

 

Sursă foto: istockphoto.com

 

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed