Earth Hour/ Ora Pământului, cea mai mare acţiune voluntară de mediu, pe 26 martie


Earth Hour (Ora Pământului) – cea mai mare acţiune voluntară de mediu – va avea loc pe 26 martie, între orele 20.30 şi 21.30, iar oameni, instituţii şi companii de pe tot globul se vor uni pentru a stinge luminile în peste 8.000 de oraşe, din peste 190 de ţări.

Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment global, organizat şi susţinut de către WWF Internaţional, în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an.

Această acţiune are ca scop sensibilizarea consumatorilor faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii şi unităţi economice.

„În fiecare an, Ora Pământului oferă oamenilor din toată lumea oportunitatea de a-şi arăta grija faţă de natură şi de a-i ajuta pe alţii să înţeleagă importanţa vitală pe care o are în viaţa noastră. Natura este “Acasă” şi este urgent pentru fiecare dintre noi să începem să îi acordăm mai multă atenţie. Acum, mai mult ca nicio-dată, când asistăm la o criză climatică dublată de pierderea biodiversităţii, este momentul să ne unim eforturile pentru a opri degradarea naturii şi pentru a accel-era refacerea ei până în 2030. De Ora Pământului, stingem lumina şi transmitem un mesaj simplu: suntem impreuna in aceasta misiune si fiecare dintre noi are un rol important în  crearea un viitor sustenabil pentru oameni şi pentru planetă”, a declarat Orieta Hulea, director general WWF România.

WWF România organizează de Ora Pământului o serie de workshop-uri în săptămâna 21- 25 martie 2022, pentru ca oamenii să înveţe importanţa implicării lor în restabilirea echilibrului naturii.

În cadrul workshop-urilor, se va vorbi despre importanţa naturii în viaţa noastră, despre cum să fii echilibrat prin mişcare, despre cum se reconstruieşte lumea, despre cum să oferi un viitor mai bun naturii prin reciclarea tehnologiei şi despre cum să găteşti sustenabil.

Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni ṣi peste 2.100 companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faṭă de una dintre cele mai mari probleme actuale: încălzirea globală. Din 2008, Earth Hour a devenit o miṣcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.

În toti aceşti ani, construcţii emblematice precum Golden Gate Bridge din San Francisco, Colosseum-ul din Roma, Turnul Eiffel, Sfinxul şi Piramidele din Giza şi alte sute de monumente din întreaga lume au rămas în întuneric pentru o oră. Clădirea Palatului Parlamentului s-a numărat printre cele mai proeminente clădiri din lume care au stins luminile în cadrul evenimentului, fapt reflectat în mass media şi pe site-ul campaniei.

În 2021, în contextul crizei sanitare, oameni dintr-un număr record de 192 de tări şi teritorii s-au unit digital pentru a trage un semnal de alarmă asupra problemelor naturii.

Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment global, organizat şi susţinut de către WWF Internaţional, în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an. Această acţiune are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de prob-lema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii şi unităţi economice.

 

 

Sursă foto: istockphoto.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed