Disney şi Google au ajuns la un nou acord privind YouTube TV


Disney şi Google au anunţat că au ajuns la un acord privind revenirea ESPN, ABC şi a altor canale pe YouTube TV, după două zile de când o dispută contractuală a făcut ca ele să nu mai fie disponibile pe serviciul de streaming.

Termenii acordului nu au fost dezvăluiţi, relatează Variety. Este estimat că YouTube TV are mai mult de 4 milioane de abonaţi în Statele Unite, iar Google a precizat că preţul pentru accesul la acesta va rămâne 64,99 de dolari pe lună.

“Am început deja să restabilim accesul la reţelele Disney precum ESPN şi FX, inclusiv conţinutul lor live şi on-demand, precum şi pentru orice înregistrări care se aflau anterior în biblioteca noastră”, a transmis YouTube duminică, zi în care a spus că va fi restabilit şi accesul la staţiile locale ABC.

Disney Media and Entertainment Distribution a comunicat: “Suntem încântaţi să anunţat că, după o scurtă întrerupere, am ajuns la un nou acord de distribuţie cu YouTube TV al Google pentru difuzarea portofoliului nostru de reţele”.

Întreruperile cauzate de dispute contractuale au devenit tot mai obişnuite. În 2020, a fost înregistrat un număr record, de 342 de întreruperi ale reţelelor pe servicii TV cu plată, faţă de 278, în 2019, potrivit American Television Alliance (ATVA), grup ce reprezintă provideri de cablu, satelit şi telco TV.

Sursă foto: unsplash.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed