”De la lemne aduse în ghiozdan până la școala smart” – Modelul primei școli smart din mediul rural, cea de la Ciugud, preluat în comuna Căbești din Bihor


Școala din comuna bihoreană Căbești are un nou suflu, inspirat după modelul primei școli smart din mediul rural, cea de la Ciugud, din județul Alba. Începând de pe 5 septembrie, copiii se întorc într-o școală care a fost dotată cu tehnologii moderne, mobilier nou, chiar și o sală de muzică, după cum anunță Primăria de la Ciugud într-o postare pe Facebook, la debutul acestui an școlar.

Potrivit postării, până de curând copiii comunității de doar 1.800 de oameni erau nevoiți să aducă lemne la școală pentru a face focul în sobe: “Este realitatea dureroasă din multe școli din satele “României educate’”. “Singura grijă a copiilor este acum să învețe, să viseze și să fie fericiți”, mai scriu cei din Ciugud.

În școală învață 105 copii. “Am decis că e timpul să renovăm totul, doar pereții rămăseseră, atunci când am văzut că majoritatea copiilor sunt duși la grădinițe din comunele vecine și nici nu se mai întorc la școală în Căbești”, a declarat primărița comunei din Căbești, Corina Ene, pentru EduPedu.ro. Școala a început să fie renovată în octombrie 2020, cu bani prin PNDL 2, după ce și-a preluat mandatul, iar lucrările au fost accelerate după câteva neînțelegeri cu firma contractată.

 

 

Continuarea pe Edupedu.ro

 

 

Sursă foto: Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed