Uzina Dacia din Mioveni își va reduce activitatea între 4 și 8 aprilie, pe fondul problemelor create de invazia rusă a Ucrainei și de deja existenta problemă de pe piața aprovizionării, în special, cu semiconductori.
În principal activitatea schimbului 3 va fi afectată, dar va fi îngreunată și activitatea în schimburile 1 și 2. Compania a anunțat că angajații care vor fi nevoiți să rămână acasă în această perioadă vor fi plătiți cu 85% din salariu și vor primi tichete de masă.
Dacia e afectată inclusiv de problemele Renault din Rusia, unde compania franceză, care controlează și Dacia, dar și producătorul rus Avtovaz, e nevoită să ia măsuri și să închidă fabrica din Moscova, în condițiile în care o parte dintre exporturile de componente ale Dacia se îndreptau către această țară.
Mai mult, o parte semnificativă a strategiei de redresare a Renault s-a bazat pe fuzionarea mărcilor sale low-cost Dacia și Lada într-o singură unitate de afaceri, iar vehiculele Lada urmau să fie construite folosind platforma Dacia. Lada a făcut, de asemenea, parte din planul de reducere a costurilor Renault și din impulsul său major pentru mașinile de familie mici.
Dar, o sursă apropiată Renault a spus că Dacia va rămâne profitabilă chiar și fără economiile de scară ale mărcii Lada.
„Credem că această mișcare strategică va îndrepta atenția investitorilor către operațiunile de bază ale Renault, care au fost în mare măsură restructurate în ultimii ani”, au spus analiștii JP Morgan într-o notă.
Analiștii Credit Suisse au spus că o ieșire din Rusia pentru Renault ar fi o opțiune mai bună decât o abordare „așteptați și vedeți”, chiar dacă are un cost pentru companie.
Sursă foto: dacia.ro